Modifica setarile cookie
Homepage  / Galerie foto

Pavel Bartoş face echipă cu Smiley în animația „Berzele”

de Redactia Tvmania

Apreciatul actor român Pavel Bartoş va putea fi auzit din 23 septembrie ca vocea lui Junior din noua aventură animată „Berzele”.

Prezentatorul de la „Vocea României” face din nou echipă cu Smiley, „porumbelul băgăcios” din animația „Berzele”. Animația va fi disponibilă şi în versiunea dublată în limba română, în cinematografele din toată ţara.

Despre experienţa împrumutării vocii personajului Junior, Pavel Bartoş declară: „Îmi place enorm de mult să dublez. Ale mele fete iubesc să mă audă interpretând personaje pozitive, pentru că în general am dublat foarte multe personaje negative. Acum se vor bucura cu atât mai mult cu cât dublez un personaj pozitiv şi atât de haios cum este Junior. În «Berzele», spre încântarea mea mă duelez în voci cu Smiley. Oamenii care vor vedea acest film, vor savura duelul. Vom fi un pic altfel, dar tot cu prietenie o facem. Pentru că eu tot ce îmi propun să fac trebuie să duc la bun sfârşit, m-am bucurat să descopăr această calitate şi la Junior. Câteodată nu destinaţia contează ci călătoria în sine”.

O producţie Warner Bros. Pictures, filmul de animaţie „Berzele” are premiera pe marile ecrane din 23 septembrie 2016.

Imagini cu Pavel Bartoş din studioul de înregistrări pot fi urmărite aici:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te