Pavel Bartoş şi Liviu Vârciu au rolul de a capta atenţia feminină în serialul “Moştenirea”, ce va fi difuzat în această toamnă de ProTV. Liviu Vârciu va juca în continuare rolul lui Orlando, însă povestea personajului său ia o noua întorsatură.
El este acum preocupat să o cucerească pe Maricica (Cosmina Dobrota), dar asta se doveşte a fi o misiune aproape imposibilă şi asta pentru că fata nu vrea să mai auda de bărbaţi după toate dezămăgirile prin care a trecut.
Pavel Bartoş este una din surprizele aduse de distribuţia noii producţii. Povestea personajului său, Jules, începe încă din lung-metrajul “State de România – vacanţă la Nisa” şi se continuă în serialul “Moştenirea”. Fost prieten al lui Thierry din Paris, Jules (Pavel Bartoş) este un metrosexual convins, care crede că toate femeile roiesc în jurul lui.
“Mă bucur că o să fac parte dintr-o producţie care a avut atât de mult succes. Provocarea mea este să fiu la înălţimea celor care fac parte din distribuţia acestui serial şi să aduc o pată de culoare prin rolul meu. Jules, personajul pe care îl interpretez, este un tip trăit la Nisa, cu experienţa găinăriilor occidentale pe care vine să le pună în practică în România. Mare bucurie în acest proiect este reîntalnirea cu Cabral şi cu Carmen Tănase”, a declarat Pavel Bartoş.