Homepage  / Știri / Televiziune

Pavel Bartoş va prezenta sezonul 2 al emisiunii „Masked Singer România”: „Mă simt ca James Bond!”

Pavel Bartoş va prezenta sezonul 2 al emisiunii „Masked Singer România”: „Mă simt ca James Bond!”

de Redactia Tvmania

„Masked Singer România” va avea, în al doilea sezon, un nou prezentator, în persoana lui Pavel Bartoș, anunță Pro TV. 

În acest an, emisiunea Masked Singer România revine cu un nou sezon, mai intens, în care mai multe vedete din România vor urca pe scena care găzduiește cele mai impresionante măști.

Pavel Bartoș va fi amfitrionul acestui sezon și spune că așteaptă cu nerăbdare să fie surprins de vedetele care își vor ascunde identitatea.

Mă simt ca James Bond! De ce? Pentru că tot timpul voi fi pus în fața neprevăzutului și a surprizei maxime, pe care trebuie să le gestionez. Pentru mine este ceva nou acest format, îmi plac începuturile de drum, îmi plac noutățile, îmi plac provocările. Masked Singer România este primul show în care prezint, dar… nu știu pe cine.

S-ar putea sub mască să fie oameni cunoscuți din muzică, din sport, din actorie, din IT, personalități marcante interne și poate internaționale, pot fi oameni pe care-i cunosc de-o viață, tocmai de aceea aștept cu nerăbdare clipa în care voi afla. Când va fi? Vom afla împreună, în curând, la PRO TV”, a spus Pavel Bartoș.

 

Potrivit Pro TV, un nou sezon „Masked Singer România” va fi lansat în curând. În show-ul Masked Singer România vor participa celebrități din toate domeniile. Participanții vor purta măști și costume spectaculoase, pentru a păstra cel mai mare secret din istoria televiziunii: identitatea lor. 

Primul sezon „Masked Singer” a fost prezentat de Jorge

Jorge, care a prezentat primul sezon „Masked Singer”, a descris acest proiect ca fiind „cea mai frumoasă perioadă’ din cariera sa.

Artistul s-a bucurat de șansa primită, după ce în urmă cu câțiva ani a prezentat la Kanal D emisiunea „Super potriveala’:

„Cred că este cea mai frumoasă perioadă din cariera mea în televiziune de până acum. Încă de acum 3 ani mi-am dorit și mi-am propus sa ajung prezentator la PRO TV și am așteptat, m-am rugat, m-am pregătit, m-am schimbat și oportunitatea a apărut atunci când m-am împăcat cu răbdarea. A venit la momentul perfect, așa cum vin lucrurile frumoase în viață. Sunt foarte recunoscător pentru această emisiune și îmi doresc să ajungă la inimile oamenilor’, a declarat Jorge în exclusivitate pentru TVMania. 

Sursa foto: Instagram, Pro TV

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton