Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

„Pe urmele lui Hitler”, sezonul 3, începe la History

de Redactia Tvmania

History a anunțat că transmite în exclusivitate, de marți, 23 ianuarie, un nou sezon din serialul „Pe urmele lui Hitler”. În fiecare marţi, de la ora 22:00, echipa de investigaţie condusă de veteranul CIA Bob Baer, cu 21 de ani de experienţă, şi de John Cencich, specialist în crime de război, desfăşoară o operaţiune amplă de căutare, pentru a afla dacă infamul dictator a supravieţuit razboiului şi a reuşit să dispară.  

În sezonul 3 din serialul „Pe urmele lui Hitler”, echipa descoperă un „bârlog nazist” în sălbăticia argentiniană şi caută indicii despre un submarin dispărut care l-ar fi putut scoate pe Hitler din Europa după colapsul Germaniei.  

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

Pentru a identifica o posibilă cale de evadare a lui Hitler, Bob apelează la o nouă metodă de investigaţie pe care agențiile de informații din întreaga lume o folosesc pentru a găsi și captura persoane importante: „Asset Mapping”. Astfel, echipa va cerceta rețeaua de asociați de top ai lui Hitler, analizând rolurile pe care le-au avut aceştia în potențiala lui evadare. Prin acest instrument de investigaţie, C.I.A. i-a descoperit pe Saddam Hussein și Osama bin Laden.

Totodată, Bob a recrutat-o în cadrul anchetei pe Nada Bakos, fost ofiţer în găsirea teroriştilor şi unul dintre experții mondiali în domeniul rețelelor teroriste, care a făcut parte din echipa responsabilă pentru urmărirea și dezmembrarea reţelei al-Qaeda și pentru colectarea informațiilor care au dus la capturarea lui Abu Musab al-Zarqawi („nașul” ISIS) și a lui Osama bin Laden.

Împreună, Bob și Nada trimit o echipă pe teren formată din sergentul Tim Kennedy din Forțele Speciale ale SUA, jurnalistul veteran de investigație Gerrard Williams, pilotul şi operatorul din Forțele Aeriene Speciale Mike Simpson și istoricul James Holland. Aceștia vor angaja experți locali, istorici și vânători militari de oameni, înarmați cu cea mai nouă tehnologie, pentru a examina această rețea complexă și care să răspundă definitiv la întrebarea: cum ar fi putut Hitler să scape de justiție?

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te