Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Serialul “Pe viaţă” îl aduce pe Damian Lewis la Euforia TV

de Redactia Tvmania

Euforia TV va difuza începând de astăzi serialul „Pe viață”, de luni până joi, de la ora 21.

Serialul “Life” – “Pe viață” – îl are în centrul atenției pe detectivul Charlie Crews, interpretat de Damian Lewis, eliberat recent din penitenciarul de maximă securitate Pelican Bay State Prison, după ce a executat 12 ani dintr-o condamnare pe viață. În anul 1995 a fost acuzat de uciderea a trei persoane, fiind ulterior condamnat. Datorită eforturilor avocatei sale, testul ADN care demonstrează că Charlie nu este făptașul este acceptat ca proba în cele din urmă, iar Charlie este exonerat.

Odată cu încarcerarea, tânărul își pierde slujba, soția, toți prietenii, aproape toate contactele pe care le avea cu exteriorul. În încercarea de a nu își pierde mințile, îmbrățișează filosofia Zen și dezvoltă o fixație pentru rezolvarea crimei care l-a bagat în închisoare.

Repus în libertate, dă în judecată orașul Los Angeles și LAPD și primește o compensație de 50 milioane de dolari. Cu toate aceastea, nu renunță la planul său de a afla cine i-a înscenat crima și, cu fiecare caz soluționat, este cu un pas mai aproape de deslușirea misterului.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te