Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Pelicula „Ultima aventură” („Secondhand Lions”), cu Michael Caine în rolul principal, va fi difuzată în premieră la TV1000

de Redactia Tvmania

O producție a New Line Cinema, Ultima aventură este scris și regizat de Tim McCanlies, și produs de David Kirschner, Scott Ross și Corey Sienega. Filmul îi are în rolurile principale pe Michael Caine în rolul lui Garth McCann, pe Robert Duvall în cel al lui Hub McCann, precum și pe Haley Joel Osment în rolul tânărului Walter. 

 

Cum se întâmplă în cazul multor scriitori și al lucrărilor lor, Tim McCanlies recunoaște că o mare parte din personajele care apar în Ultima aventură sunt inspirate din propriul său trecut. „Când eram mic am petrecut o mulțime de veri cu bunicul meu, care era un personaj crud, la fel ca unchii din film”, reflectă el. „Dar, deși bunicul meu era dur, avea și o latură cu adevărat tandră îngropată sub o mulțime straturi. Îmi părea un ins foarte mare. Pentru un copil, a avea o figură masculină bună și puternică drept exemplu poate face diferența în modul în care crește. Am încercat să îmi dau seama ce anume îi învață bărbații pe băieți, și să transfer asta puțin și în film”.

Filmul urmărește aventurile comice ale unui băiat introvertit pe nume Walter (Haley Joel Osment), a cărui mamă, Mae (Kyra Sedgwick), îl trimite, în mijlocul unei vieți tinere marcate de promisiuni încălcate, să locuiască pentru o vară alături de unchii lui excentrici și morocănoși. 

Despre personaje

Doi dintre cei mai apreciați actori ai cinematografiei contemporane, Michael Caine și Robert Duvall, îi interpretează pe Garth și Hub McCann, niște unchi cărora li se dă pe neașteptate în grijă un băiat în timpul unei lungi veri în Texas, în anii 1960. Regizorul Tim McCanlies îl descrie pe Hub, interpretat de Duvall, ca fiind unul dintre acei oameni bătrâni ale căror experiențe de viață ne-ar putea surprinde. „Odată ce acea parte a vieții lui s-a încheiat, Hub revine în casa în care el și fratele său au crescut, așteptându-și sfârșitul. Garth, interpretat de Michael Caine, se întoarce și el, pentru a avea grijă de bătrânul său frate. Nu are pe nimeni ori nimic în viața lui acum”.

Pentru Hub, îmbătrânirea este o propunere incomodă. „Nu faptul că îmbătrânește îl deranjează, ci că devine inutil”, spune Robert Duvall, adăugând că unchii „se simt inutili, dar ar dori să nu fie așa. Ei și-ar dori să găsească alte lucruri. Ei vorbesc despre moarte și despre bătrânețe, și totuși încearcă să rămână activi. Tot felul de vânzători ambulanți vin să le vândă lucruri, iar ei trag înspre ei cu pușca. Nu pentru a-i omorî, ci pentru a-i speria. Acesta este distracția vânzătorilor, pentru a alunga plictiseala”.

Michael Caine spune că, după 40 de ani petrecuți în același loc vechi, Hub și Garth au ajuns la convingerea că sunt inutili, dar, la fel cum ei îi dau lui Walter ceva în care să creadă, la fel și el le dă o formă de speranță. „Filmul este despre acești doi bătrâni care s-au întors să moară în Texas”, spune Caine. „Cu toate acestea, fac aceste lucruri incredibile pentru băiat. Îl schimbă, iar el îi schimbă la rândul lui, convingându-i că de fapt încă mai sunt cu ceva de folos. Iar asta face ca povestea să fie grozavă.” 

„Pe tot parcursul filmului sunt presărate secvențe din tinerețea celor doi unchi, povestite lui Walter și văzute prin ochii acestuia”, explică producătorul Corey Sienega. „Aceste secvențe de aventură sunt redate în stilul vechilor seriale, filme de genul Hoțul din Bagdad sau Indiana Jones. Sunt povești ale unor mari aventurieri. Walter nu este un aventurier, dar poveștile unchilor îl ajută să devină unul”.

 

Despre actori 

Încă de când scenaristul și regizorul Tim McCanlies l-a văzut pe Haley Joel Osment în filmul Al Șaselea Simț, a vrut ca acesta să îl interpreteze pe Walter. McCanlies își amintește că a vizionat o transmisiune televizată a Premiilor Oscar, în care Michael Caine și Osment se întâlnesc și discută pe covorul roșu. A fost anul în care cei doi au fost nominalizați la categoria celor mai buni actori în rol secundar (Caine pentru Legea Pământului și Osment pentru Al Șaselea Simț). „Tocmai terminasem scenariul pentru Secondhand Lions, iar pe ecran erau Michael, atât de mare, și tânărul Haley, atât de mic, și am avut această ciudată premoniție – oh, Doamne, aceasta este distribuția!”, reflectă McCanlies.

McCanlies îl consideră pe tânărul lui Osment ca fiind un actor „care înțelege cu adevărat toate nivelurile”, spune el. „Îmi place să glumesc că singura persoană care cunoaște scenariul mai bine decât mine este Haley. Este genul care cunoaște replicile celuilalt actor și va ști fiecare gest dintr-o scenă”.

Cu Caine și Osment în echipă, realizatorii au trimis scenariul lui Robert Duvall, actorul favorit al lui McCanlies, după cum a declarat acesta. „Era un zeu în Texas, cu toate filmele lui, cu Apocalipsul acum, Să ucizi o pasăre cântătoare și Nașul„, spune el. 

Actrița Kyra Sedgwick consideră Ultima aventură ca fiind un „film clasic. Un adevărat rit de trecere pentru Walter, el comunică un mesaj universal despre ceea ce înseamnă să fii uman, despre ce înseamnă să lași pe cineva în viața ta și să-ți deschizi inima”.

Producătorul David Kirschner spună că filmul rezonează cu publicul de toate vârstele. „Ceea ce m-a impresionat atât de mult când am citit scenariul a fost nevoia unui model puternic în viața unui tânăr, pe care toată lumea o poate înțelege. Vorbim despre un băiat care nu are pe nimeni drept model, și despre doi oameni ce intră în viața lui, cu atâta onoare și virtute, încât sunt aproape din altă lume”.

Despre filmări, efecte vizuale și menajeria de animale

Filmările au durat 53 de zile și s-au desfășurat în principal în Pflugerville, o comunitate rurală situată chiar la nord de Austin, Texas. 

Potrivit lui McCanlies, această aventură comedică a necesitat trei categorii diferite de efecte vizuale. „Trebuia filmată în Texas, pentru că acțiunea se petrece în Texas”, spune el. Filmul transmite imaginea caldă, nostalgică a fermelor și câmpiilor din centrul Texasului. Începutul și finalul său au un colorit în tonuri albăstrui, modern, actual, însă scenele din trecut au o strălucire ultra-tehnicolor, un aspect de 1001 de nopți”.

Unul dintre elementele mai colorate ale producției a fost varietatea animalelor implicate. Marea menajerie a fost gestionată de către organizația Birds and Animals Unlimited, condusă de Gary Gero din sudul Californiei și de coordonatorul și dresorul Stacy Gunderson. Gunderson a fost dresorul principal în Câinii zăpezii și Zeus & Roxanne, iar printre numeroasele filme la care a participat se numără Inspectorul Gadget, Dr. Dolittle, Cartea Junglei II și Singur Acasă II

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te