Homepage  / Articole

Penelope Cruz nu o vrea pe Longoria în familie

Penelope Cruz nu o vrea pe Longoria în familie

de Redactia Tvmania

După divorţul de baschetbalistul Tony Parker, Eva Longoria s-a consolat cu fratele Penelopei Cruz, Eduardo. Se pare că idila nu este pe placul actriţei spaniole care o consideră pe protagonista serialului “Neveste disperate” o starletă de mâna a doua!

În luna ianuarie, la doar două luni după ce Longoria (35 de ani) s-a despărţit de soţul Tony Parker din cauza infidelităţilor acestuia, actriţa a fost zărită la braţul cântăreţului Eduardo Cruz (26 de ani), nimeni altul decât fratele mai mic al Penelopei Cruz.

De atunci, idila celor doi a înflorit, iar singura nefericită de situaţie este Penelope care, scrie tabloidul american “National Enquirer”, îi cere fratelui să îşi părăsească iubita cât mai repede!

“Penelope este îngrijorată că relaţia nu este decât o aventură cu care Eva să-şi lingă rănile şi se teme că Eduardo va avea inima frântă când ea va decide să treacă la următoarea ţintă”, spun apropiaţii lui Cruz.

Ce e şi mai rău, actriţa spaniolă o suspectează pe Eva că se foloseşte de relaţia cu Eduardo pentru a intra în graţiile surorii mai mari şi ale cumnatului Javier Bardem, ambii premiaţi cu Oscar, pentru a obţine şi ea roluri bune.

“Penelope crede că Eva este o actriţă de mâna a doua, disperată după faimă, care îl foloseşte pe Eduardo pentru a înainta în carieră”, scrie tabloidul american, precizând că spaniola nu vede cu ochi buni nici diferenţa de vârstă dintre cei doi şi că a refuzat îndârjită orice contact cu iubita fratelui ei.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton