„Pirat și gentilom”, titrează mare revista „Vanity Fair” pe coperta ediției ce a apărut pe piață pe 31 martie, făcând referire la serialul „Sandokan”, în care turcul de 31 de ani va avea rolul principal.
Mutat în Italia de la începutul anului, lui Can – care și-a făcut o armată de fane cu rolul din serialul de comedie romantică „Vis de iubire” – îi merge din bine în mai bine: a fost invitat la emisiuni tv, a filmat reclame, s-a antrenat din greu pentru „Sandokan” (e suficient să vă uitați pe contul lui de Instagram), plus că – cel mai important – și-a găsit perechea!
Și nu doar că s-a îndrăgostit, dar Can (31 de ani) a cerut-o de soție pe Diletta Leotta, una dintre cele mai frumoase jurnaliste sportive din Italia, de Sfântul Valentin, toate tabloidele locale scriind că îndrăgostiții fac planuri de nuntă pentru vara aceasta, în Sicilia (de unde e de loc Diletta).
În interviul pentru „Vanity Fair”, actorul turc a abordat o mulțime de subiecte, despre începuturile sale ca actor, despre cum e el ca om, despre „Sandokan”, dar și despre nuntă!
Cum a devenit actor:
„Datorită unei burse internaționale, m-am numărat printre 36 de elevi din Turcia trimiși în SUA. Am fost ales din 3000 de participanți și am ajuns în Ohio, unde m-am transferat și m-am întreținut cu bursa de sport. Apoi mi-a venit ideea să studiez Dreptul. Mi-am zis că avocații sunt respectați și bine plătiți. La 24 de ani am ajuns la firma PricewaterhouseCoopers, în fiecare vineri semnam un articol într-un ziar prestigios, cariera mergea înainte, dar eu am înțeles repede că o să înnebunesc dacă voi sta în fața computerului de la 8 dimineața la 8 seara.
Așa că, pentru a mai schimba ceva, m-am înscris la niște cursuri de teatru care ne învățau cum să ne folosim mai bine corpul și vocea în domeniul afacerilor. Acolo i-am întâlnit pe cei care sunt și azi cei doi agenți ai mei. Și de atunci totul s-a schimbat. După primul serial, nu m-am mai oprit”.
Dacă-și iubește meseria:
„Nu dimineața. Atunci sunt prost-dispus, tăcut, morocănos și arțăgos până la o anumită oră. Dar după-amiaza îmi revin, devin chiar energic spre seară. Sunt un adevărat animal de noapte. Nu e o coincidență că sufăr și de insomnii”.
Despre cum se pregătește pentru rolul din „Sandokan”:
„Antrenamente, călărie, arte marțiale. Mă pregătesc serios. Am evoluat mult. Acum călăresc, folosesc sabia, sunt aproape unde trebuie să fiu. Nu e ușor să-i urmezi lui Kabir Bedi (n.r. – actorul indian care l-a interpretat anterior pe Sandokan, în seria din 1976), sper să mă dovedesc demn de moștenirea lui, chiar îmi dau toată silința”.
Despre iubirea lui pentru Diletta Leotta:
„O cunoașteți, pentru că totul e sub ochii tuturor, în lumina soarelui. O iubire onestă, în care îmi asum responsabilitatea, după cum s-a văzut. Am un mare respect pentru ea, pentru relația noastră, iar confidențialitatea a fost prima noastră promisiune: tot ceea ce ne privește pe noi comunicăm împreună.”
Despre nunta de care vorbește toată lumea:
„Dacă va fi o nuntă, toată lumea o să vadă. Hai să păstrăm surpriza!”
De ce Diletta Leotta?
„Ca să vorbesc despre asta ar înseamna să pierd ceva din magie. Eu sunt genul de om care acționează fără să stea prea mult pe gânduri, nu am nevoie de multe cuvinte. Îmi urmez instinctul, rapid. Ceea ce va urma se va afla, în toată frumusețea.”
Sursa foto: https://www.instagram.com/canyaman/
https://www.instagram.com/dilettaleotta/