Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Pepe a lansat videoclipul piesei „Îmi pasă”

de Redactia Tvmania

Pepe revine pe piaţa muzicală cu o nouă piesă, „Îmi pasă”.

„După ce am cântat piesa la Neatza şi am văzut reacţia celor din platou şi am ajuns la telefon mi-am dat seama că tot ceea ce bănuiam despre “Îmi pasă” se va împlini punct cu punct. Ma bucură enorm toată nebunia aceasta frumoasă în primul rând fiindcă piesa mi se potriveşte din toate punctele de vedere, începând cu linia melodică şi terminând cu mesajul, cu versurile. Connect-R şi Ştefania sunt vinovaţii de serviciu aici şi trebuie să le mulţumesc pentru că m-au îmbrăcat exact aşa cum îmi place mie să mă port”, a declarat artistul pe care îl veţi vedea în curând şi pe micile ecrane la Antena 1 în cadrul emsiunii „Scena misterelor”, prezentată de Dan Negru.

„A fost o adevărată plăcere să compun pentru Pepe, mai ales că suntem familie și în familie ne putem arăta și sensibilitățile fără a fi judecați. A fost plăcut să îmi transpun sentimentele pe note și să fac asta pentru un om atât de apropiat mie. “Îmi pasă” este o piesă sensibilă care nu poate fi interpretată decât de o inimă mare şi plină de pasiune”, a spus Connect-R.

La timp pentru a fi trimis persoanei iubite de Ziua Îndrăgostiţilor, Pepe a lansat şi videoclipul piesei, care a fost produs într-un timp record chiar dacă filmările au avut loc în vârful munţilor, în Piatra Craiului, pe o vreme total neprietenoasă. Pepe a avut însă un “coleg de platou” de nădejde. Gitano joacă un rol cheie în toată povestea pusă în scenă de Dan Petcan, cel care semnează regia şi producţia pentru “Îmi pasă”.

Vedeţi aici videoclipul “Îmi pasă”:

 

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te