Homepage  / Ultimul număr

Pepe de Spania

Pepe de Spania

de Redactia Tvmania

Prezentatorul „Revansei starurilor” de la Antena 1 pregateste o revansa muzicala: a stilului latino din Romania. Pepe vrea sa dea lovitura chiar in tara care a inventat ritmurile pe care canta si va scoate un album in Spania, destinat pietei internationale.

Pepe e unul dintre numerosii cantareti de la noi – de la experimentatul Dan Bittman pana la proaspat sositul Adrian Despot – care au ajuns sa prezinte show-uri de divertisment la televiziune. A fost „Cel mai tare din parcare” la Antena 1 (admite cu umor: „Acum, cel mai tare din parcare sunt pe gheata. La cazaturi, cum s-a vazut la „Duminica in familie”. In emisiunea Mihaelei am stat patru ore pe gheata, dintre care doua pe jos!”), pentru ca apoi sa i se incredinteze emisiunea „Revansa starurilor”, cumbva urmasa a show-ului „Folclorul contraataca”.
Spune ca in materie de televiziune nu si-a ales modele, desi, la genul de game-show de divertisment pe care il prezinta, nu era prea greu sa se inspire din evolutiile lui Dan Negru, cel care prezinta acum „Ziua judecatii”. „As fi fericit sa fiu comparat cu Dan Negru, eu cred ca e unul dintre cei mai buni moderatori TV si mi-e foarte drag. Amandoi avem emisiuni pline de farmec si foarte vizionate, la capatul carora telespectatorii raman cu zambetul pe buze si fericiti. Toata lumea-mi spune dupa ce ma vede m-am distrat de minune la emisiunea voastra. De unde va vin, frate, toate poantele pe care le faceti si pedepsele pe care le dati?!. Dar, revenind, nu e cazul sa fim comparati, desi pentru mine ar fi o onoare. Sincer sa fiu, mi-am dat seama ca daca incerc sa imit pe cineva sau urmez un model, nu-mi iese! Am incercat sa fiu eu insumi si mi s-a spus ca tocmai asta e farmecul emisiunii: sa vorbesc de la egal la egal cu fiecare invitat, sa rad, sa fiu dezinvolt, desigur, fara sa uit de desfasurator. Nu pot sa spun ca n-am avut modele in viata, dar nu in televiziune, ci in muzica”.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton