Percy Hynes White, care l-a interpretat pe Xavier Thorpe în primul sezon al serialului de succes Netflix „Wednesday”, a emis o declarație în care abordează postările din social media referitoare la presupusele agresiuni sexuale.
Percy Hynes White, care l-a interpretat pe Xavier Thorpe în primul sezon al serialului de succes Netflix „Wednesday”, a emis o declarație în care abordează postările din social media referitoare la presupusele agresiuni sexuale.
White, în vârstă de 21 de ani, a fost acuzat în mai multe tweet-uri postate în ianuarie de presupuse activități sexuale cu mai multe femei, printre care cel puțin o minoră, scrie deadline.com. Aceste mesaje au fost ulterior șterse.
Acum, White se apără într-o declarație pe Instagram story. El a evitat să dea detalii despre acuzații și nu a abordat motivul pentru care a oferit un răspuns abia la câteva luni după ce au apărut acuzațiile inițiale.
„La începutul acestui an, cineva pe care nu l-am întâlnit niciodată a început o campanie de dezinformare împotriva mea pe internet”, a postat White marți. „Din această cauză, prietenii mei au primit amenințări cu moartea. Zvonurile sunt false. Nu pot accepta să fiu prezentat ca fiind o persoană intolerantă sau care neglijează în mod criminal siguranța oamenilor. Acestea sunt genul de afirmații nefondate și dăunătoare care pot crea neîncredere față de victime.”
White a adăugat că personajul său din „Wednesday” a fost confundat cu persoana sa din viața reală.
„Au fost folosite fotografii ale mele cu minori, iar exemplele în care eu acționez în personaj au fost prezentate ca fiind pline de ură“, a adăugat White. „Prietena mea Jane a fost prezentată în mod fals ca fiind o victimă, iar încercările ei de a lămuri lucrurile au fost ignorate. Ea mi-a dat permisiunea de a o include în acest mesaj”.
El a încheiat mulțumindu-le susținătorilor săi.
„Este foarte dureros să știu că această dezinformare a supărat oamenii”, a scris el. „Sunt foarte recunoscător pentru toți cei care au fost alături de mine și au ajutat la împărtășirea faptelor. Hărțuirea familiei, prietenilor și colegilor mei trebuie să înceteze, vă rog. Vă mulțumesc că v-ați făcut timp să citiți asta”.
Nu se știe momentan dacă Percy Hynes White va mai juca sau nu în noul sezon „Wednesday”. Acum câteva luni, mai multe tinere au dezvăluit, în mediul online, că au fost violate sau hărțuite sexual de actorul de 21 de ani.
White ar fi organizat petreceri unde invita foarte multă lume. Tânărul ar fi profitat de fetele care erau în stare de ebrietate şi ar fi întreţinut relaţii sexuale cu acestea.
„Invitau doar fete pe care le considerau atrăgătoare, ca să le poată îmbăta suficient pentru a face sex cu ele”, a explicat una dintre tinere într-unul dintre mesajele publicate pe Twitter.
Sursa foto: Hepta