Homepage  / Ultimul număr

Perfectionism si instabilitate

Perfectionism si instabilitate

de Redactia Tvmania

Unul din cele mai asteptate albume ale ultimului deceniu este „Chinese Democracy” al trupei Guns’N’Roses. Lansarea lui a fost anuntata de nenumarate ori si este preconizata pentru sfarsitul anului sau inceputul lui 2007.

Din momentul in care este anuntata pregatirea unui nou album, pentru care inregistrarile sunt in plina desfasurare, pana la lansarea efectiva pe piata este o diferenta de maximum doi ani. Si asta daca e vorba despre un material pretentios sau de un program aglomerat ce amana finalizarea unor piese. In ceea ce priveste albumul „Chinese Democracy” al trupei Guns’N’Roses, e vorba de 10 ani, iar eu inca nu as paria ca el chiar va exista fizic pe piata vreodata. Sa nu ne pierdem totusi speranta… Totul depinde de toanele si sanatatea mintala a lui Axl Rose, care este obsedat de perfectiune. Rose vrea ca „Chinese Democracy” sa fie o capodopera care sa ramana in istorie si sa-l transforme in zeu.
Acum 20 de ani si chiar pana la inceputul anilor ’90, Guns’N’Roses era la mare concurenta cu Metallica si poate avea mai multi fani. Axl Rose avea pe atunci silueta fragila si usor androgina a unui adolescent, pantaloni din piele ce aminteau de vocalistul de la Doors si o voce ce aducea cu Led Zeppelin si AC/DC. Videoclipul de la „November Rain” a avut costuri exorbitante ce au totalizat 1,5 milioane de dolari, iar sigla cu trandafiri si pistoale era la fel de des intalnita ca portretul lui Che Guevara azi. Succesul i s-a urcat la cap lui Axl, consumul de cocaina i-a accentuat paranoia si a cauzat ruptura de celebrul basist Slash si certuri interminabile cu restul membrilor, care erau schimbati de pe o zi pe alta.
In 2002 Guns’N’Roses au fost surpriza de proportii de la MTV Video Music Awards, iar prestatia lor live a sunat trasnet. In acelasi an a inceput Chinese Democracy Tour, dar comportamentul instabil si iresponsabil al lui Rose a dus la intreruperea lui inainte de final. A urmat aparitia colectiei „Greatest Hits” in 2004, boicotata de Axl, care nu a fost de acord cu lansarea ei. Dupa doi ani, Rose a aparut la emisiunea „Friday Night Rocks with Eddie Trunk” si a declarat ca in aceasta toamna „Chinese Democracy” va fi in sfarsit lansat. Data vehiculata in ultima vreme este sfarsitul acestui an sau inceputul lui 2007.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton