Regizorul trilogiei „Stăpânul inelelor”, Peter Jackson (48 de ani), a fost numit Sir într-o ceremonie desfăşurată în Noua Zeelandă, ţara lui natală. Conform dailyexpress.co.uk, Jackson a fost făcut Caveler al Ordinului de Merit în oraşul Wellington, din ordinul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii – şeful de stat al Noii Zeelande. „Mă simt foarte umil. Adevărul este că a face filme nu este un efort individual, implică sute, mii de persoane, aşa că simt că accept titlul în numele unei imense industrii”, a spus Jackson. Următorul proiect cinematografic al acestuia este „The Hobbit”, prequel-ul în două părţi la „Stăpânul inelelor”. Recent s-a anunţat că peliculele nu vor fi lansate în 2011, ci în 2013. Asta după ce Jackson a explicat că – deşi scenariile sunt scrise – nu a vorbit încă despre distribuţie (nici măcar cu actorii care au apărut în trilogia originală şi revin în poveste).

Urmărește-ne pe Google News