Homepage  / Nu rata!

Pisicile invadează Anim’est-ul!

Pisicile invadează Anim’est-ul!

de Redactia Tvmania

Toamna aceasta, între 7 și 16 octombrie, Festivalul Internațional de Film de Animație Anim’est, singurul festival autohton dedicat exclusiv filmului de animație, revine cu cea de-a 11-a ediție.

animest_mainvis_site

Timp de un deceniu, în fiecare toamnă, Anim’est a adus, la București, cele mai premiate filme de animație, alături de workshopuri cu reprezentanți ai unor studiouri internaționale de renume. Anul acesta, organizatorii promit un program la fel de intens și o tematică inedită: ediția cu numărul 11 le este dedicată acelor pisici care au cucerit ecranele, cu decenii înainte să cucerească internetul.

 

Invitatele speciale la Anim’est

Pisicile aristocrate

Pisicile aristocrate

O serie de proiecții speciale, micro-universuri fantastice create în jurul celor mai iubite feline, vor face parte din programul Anim’est 2016: de la lungmetraje iconice precum „Parisul vesel” (r. Abe Levitow, 1962) sau „Pisicile aristocrate” (r. Wolfgang Reitherman, 1970), până la producții mai recente, precum „O pisică la Paris”, lungmetrajul lui Jean-Loup Felicioli și Alain Gagnol nominalizat la Oscar în 2012. Un highlight al programului este selecția specială de scurtmetraje cu „Motanul Felix”, celebra pisica neagră antropomorfă desenată de Otto Messmer în epoca filmului mut, cunoscută ca primul personaj de animație suficient de popular pentru a atrage publicul de film. Pisicile vor fi, de fapt, ascunse în toate secțiunile ediției din acest an, de la animațiile pentru copii, până la cele destinate exclusiv adulților – ca „Fritz The Cat” (r. Ralph Bakshi, 1972), primul film animat ce a primit un rating X în SUA, având la bază banda desenată creată de Robert Crumb.

 

„La Tortue Rouge” / „Țestoasa roșie” deschide ediția Anim’est 2016

la-tortue-rouge

Țestoasa roșie

Cel mai important lungmetraj de animație al anului deschide ediția festivalului din acest an: e vorba despre „La Tortue Rouge” / „Țestoasa roșie”, o coproducție Franța-Belgia-Japonia în regia lui Michael Dudok de Wit, cel care deține în palmares premiile Oscar și BAFTA pentru Cel mai bun scurtmetraj de animaţie („Father and Daughter”, 2000). „Țestoasa roșie” este lungmetrajul său de debut și urmărește firul momentelor marcante din viața unui om, din perspectiva unui bărbat care naufragiază pe o insulă tropicală populată de țestoase, crabi și păsări. Animația a avut premiera la Festivalului de Film de la Cannes, anul acesta, unde a fost recompensată cu Premiul Special al Juriului în cadrul secțiunii Un Certain Regard, și a inaugurat, de asemenea, Festivalul Internațional de Film de Animație de la Annecy. În România, lungmetrajul va fi distribuit de Independenta Film, partener Anim’est încă de la prima ediție.

 

Belgia este țara invitată la Anim’est 2016

Les Triplettes de Belleville

Les Triplettes de Belleville

Publicul va avea ocazia să vizioneze o retrospectivă a animației belgiene, cu sprijinul Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anima Bruxelles, ce va curpinde câteva dintre cele mai relevante titluri de lungmetraj și scurtmetraj produse într-o țară cu o tradiție bogată în industrie. De asemenea, cei prezenți la Anim’est vor putea să vizioneze o selecție a filmelor de școală produse în cadrul La Cambre, una dintre cele mai importante instituții de arte și design din Belgia. Invitat să povestească mai multe despre școala al cărei departament de animație există încă din 1958 este Vincent Gilot, șeful departamentului de animație și producătorul celor mai multe filme realizate în cadrul acesteia. În plus, unul dintre cele mai importante studiouri de animație din Belgia, Walking The Dog, va fi și el prezentat de către producătorul Eric Goossens, unul dintre fondatori. Publicul va recunoaște câteva dintre cele mai cunoscute animații produse de acest studio, între care „Les Triplettes de Belleville” (r. Sylvain Chomet, 2004), nominalizat la două premii Oscar, „The Secret of Kells” (r. Tomm Moore, Nora Twomey, 2009), desemnat Cel Mai Bun Lungmetraj de Animație la Anim’est în 2010, „Jack et la mécanique du cœur” ( r. Mathias Malzieu, Stéphane Berla, 2014) sau „Le Jour des Corneilles” (r. Jean-Christophe Dessaint, 2011), câștigător al premiului pentru Cel Mai Bun Lungmetraj de Animație la Anim’est în 2014.

Cea de-a unsprezecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est va avea loc în perioada 7-16 octombrie 2016 la Cinema Pro, Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie, Institutul Cervantes, Centrul CINETic, Club Fabrica și Club Control.

Save

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton