De-a lungul timpului au fost realizate mai multe producții cinematografice care au încercat să aducă în prim-plan secretele industriei filmelor pentru adulți. Pe listă se află „Boogie Nights”, dar și mai recentul „Pleasure”, regizat de suedeza Ninja Thyberg (37 de ani). Iată de ce va fi „Pleasure” unul dintre cele mai șocante filme ale anului.
„Pleasure”, regizat de Ninja Thyberg, se pregătește de lansarea în cinematografele din Statele Unite. Asta deși a avut inițial premiera la Festivalul de Film de la Sundance, în 2020, scrie variety.com. Filmul se bazează pe scurtmetrajul lansat de Tyhberg în 2013, despre o tânără din Suedia care se mută în Los Angeles și încearcă să devină o vedetă a filmelor pentru adulți.
Sofia Kappel este protagonista din „Pleasure”
„Pleasure” o are în rolul principal pe Sofia Kappel (23 de ani), o actriță născută în Stockholm, Suedia. În film, ea joacă rolul Linnéa. Aceasta devine actriță de filme pentru adulți sub numele de „Bella Cherry”, mai scrie sursa citată.
O mare parte dintre actorii din „Pleasure” fac parte din lumea industriei de filme pentru adulți. Mai mult, Thyberg însăși a spus că s-a documentat îndelung pentru realizarea acestui film.
Potrivit regizorului, majoritatea scenelor șocante pe care spectatorii le pot urmări în film au la bază lucruri la care ea a fost martoră în viața reală.
Thyberg a fost recent nominalizată pentru cel mai bun regizor la Independent Spirit Awards.
„Pleasure”, o călătorie în industria filmelor pentru adulți din Los Angeles
Sinopsisul oficial al filmului „Pleasure” arată faptul că „Lungmetrajul de debut al lui Ninja Thyberg este o călătorie în industria filmelor pentru adulți din Los Angeles prin prisma noii venite Bella Cherry (Sofia Kappel). Puternică, încrezătoare în sine și hotărâtă, Bella se angajează într-o misiune de a deveni cea mai bună cu orice preț.”
Neon urmează să lanseze „Pleasure” în cinematografele din Statele Unite pe 13 mai. Urmărește trailerul oficial al dramei în clipul de mai jos.