Homepage  / Nu rata!

„Politică şi delicateţuri” ajunge duminica aceasta la final de sezon

„Politică şi delicateţuri” ajunge duminica aceasta la final de sezon

de Redactia Tvmania

Ultima ediţie din sezonul 3 al emisiunii „Politică şi delicateţuri” îl găseşte pe Mircea Dinescu pe malul Dunării, la Cetate, unde, înconjurat de animalele sale de companie, găteşte bucate delicioase. Emisiunea poate fi urmărită duminică, 14 iunie, de la ora 15.00, la TVR 1.

thumb_P6030049_1024

Vedeta acestei ediţii este… berbecuţul Vasilică, pe care Dinescu, milos din fire, l-a cumpărat dintr-un târg, spre a-i oferi o viaţă lungă şi ferită de primejdii, de animal de companie: „Dacă până acum invitatul stătea la masă, acum stă sub masă”, glumeşte poetul, referindu-se la simpaticul berbecuţ, care-şi intră imediat în rol şi nu se desprinde de stăpânul său.

Aşadar, asistat de căţeii săi şi de Vasilică, Dinescu „dă un spectacol de unul singur” şi prepară mai întâi o salată de fasole verde, din care nu lipsesc roşiile, ardeii şi dovleceii la grătar, iar în final, pentru desăvârşirea gustului, adaugă piper, coriandru şi cimbru sălbatic. Mai apoi, pune pe grătar un „capac de viţel”, adică cea mai fină parte din piciorul viţelului, împănat cu usturoi şi slăninuţă, pentru a „prinde miros de fum”, timp în care îi prepară un sos din vin rosé, legume şi câteva linguriţe din faimoasa dulceaţă de ardei iute, preparată chiar la Cetate.

Şi, pentru că emisiunea se desfăşoară pe pajiştea scăldată de valurile Dunării de la Cetate, nu lipsesc fanfara Mambo Siria, descoperită chiar de Dinescu, precum şi domnul profesor Nelu Greblă, cu acordeonul său magic.

Ultima ediţie din acest sezon „Politică şi delicateţuri”, atipică şi plină de farmec, desfăşurată într-un peisaj superb, se încheie cu promisiunea poetului de a reveni în toamnă, cu noi reţete şi aventuri culinare.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton