Pe 9 aprilie, TVR 2 îi dedică „Duminica filmului românesc” lui Amza Pellea, unul dintre marii actori români. Pe 7 aprilie, s-au împlinit 92 de ani de la nașterea inconfundabilului „Nea Mărin”. Portretul lui Amza Pellea, care de-a lungul carierei sale a interpretat zeci de personaje și adus un zâmbet pe fețele oamenilor, îl vom descoperi în două producţii de referință.
De la 13.35, „Ana şi hoţul” (România, 1981), o dramă în regia lui Virgil Calotescu, cu Amza Pellea, Gabriel Oseciuc și Carmen Galin în distribuție. Mihai, student la Politehnică, fură o mașină în timp ce se află pe litoral, în vacanţă. Neavând carnet, este implicat într-un accident grav şi, drept urmare, este exmatriculat şi condamnat la închisoare. Eliberat din închisoare, Mihai se îndrăgosteşte de Ana, care îl ajută să îşi revină emoţional, dar şi să refuze tentaţia de a relua legăturile cu foştii colegi de închisoare care pregăteau o spargere.
„Casa dintre câmpuri” este filmul serii, de la ora 20.00. Producție a anului 1979, în regia lui Alexandru Tatos, „Casa dintre câmpuri” spune povestea dintr-un CAP unde legea o face preşedintele discreţionar al cooperativei, asistat slugarnic de acoliţii săi.
Există, însă, un cuplu, inginerul agronom și soţia sa, care nu acceptă compromisul și, ca atare, trebuie redus la tăcere. Din distribuție fac parte actorii Amza Pellea, Kitty Stroescu și Mircea Diaconu.