Din luna octombrie, Agro Tv oferă telespectatorilor emisiuni în premieră și un nou pachet grafic. Concret, postul tv va aduce în casele românilor emisiuni noi informativ-educative din domeniul agriculturii.
Din luna octombrie, Agro Tv oferă telespectatorilor emisiuni în premieră și un nou pachet grafic. Concret, postul tv va aduce în casele românilor emisiuni noi informativ-educative din domeniul agriculturii.
Ca un element de noutate, emisiunea în direct „Agricultura, la raport!” va beneficia de un timp de emisie de 2 ore și va fi difuzată de luni până joi, începând cu ora 20:00.
Totodată, odată cu lansarea grilei de programe, Agro Tv va prezenta un pachet grafic nou care va pune în valoare diversitatea producțiilor tv.
Printre emisiunile difuzate în premieră se numără „ABC-ul consumatorului”, o emisiune realizată în colaborare cu A.N.P.C. despre educarea și informarea consumatorilor cu privire la calitatea produselor alimentare expuse la vânzare în piețele si supermarket-urile din România; „Casă curte și grădină”, un ghid al amenajărilor interioare și exterioare; „Realități rurale”, o radiografie detaliată a preocupărilor și problemelor românilor din zonele rurale; „Sinteza agro-strategică”, care va prezenta o serie de dezbateri pe tema necesității implementării unor analize și strategii structurale de securitate alimentară; „Cum se fabrică?” dezvăluie procesele întregului flux de producție utilizate de companiile producătoare de bunuri, oferind informații despre calitățile materiilor prime utilizate precum și a securității alimentare; „Agenda cu evenimente” prezintă telespectatorilor principalele evenimente din viața comunităților locale, regionale și naționale; „Portret de fermier” este emisiunea unde vor fi prezentați și analizați cei mai importanți fermieri din România care au reușit să dezvolte o afacere de succes; „România frumoasă” invită telespectatorii la o călătorie fascinantă alături de Mihai Andrei Cațan și prietenii lui, pentru a descoperi unele dintre cele mai frumoase locuri din România.