Eurosport a anunțat lansarea unei campanii naționale pentru a găsi cel mai bun comentator de fotbal din rândul fanilor din România.
Referitor la calitățile pe care trebuie să le aibă cei care vor să devină comentatori sportivi la Eurosport, Arnold Cobilanschi, directorul de producție pentru biroul Eurosport din România şi unul dintre membrii juriului, a declarat că „un bun comentator trebuie să completeze natural jocul, să-i adauge “sare şi piper”, fără să-l încarce excesiv”.
“Trebuie să fii bine pregătit, să oferi informaţii corecte şi să poţi adăuga detalii interesante fără să deviezi de la ideea principală. (…) Mai mult decât orice, această meserie înseamnă pasiune! Aşteptăm cu nerăbdare să vedem cât mai multe înscrieri. ”, a mai spus Arnold Cobilanschi.
CINE SE POATE ÎNSCRIE ÎN CONCURS
Prin intermediul unui comunicat, reprezentanții Eurosport au explicat că, „sub conceptul “Eu, comentator”, campania se adresează tuturor pasionaților de fotbal cu abilități de comentatori și cu vârsta minimă de 18 ani”.
După preselecție, cei mai buni cinci participanți vor intra apoi într-un “cantonament” menit să desemneze marele câștigător. Pentru acesta, premiul va consta în prezența în studioul Eurosport, unde va putea comenta un meci din Premier League alături de echipa Eurosport, participarea în calitate de invitat special la o ediție a emisiunii Premier League Magazin și experiența unui meci live dintre Man City vs. Man United, pe 25 februarie 2017.
Cei interesaţi să participe la competiţie trebuie să acceseze site-ul dedicat Comentator.eu şi să trimită un comentariu pe marginea unui material video dat, un fragment dintr-un meci din Premier League, până la data de 20 noiembrie.
NUMELE FINALIȘTILOR, ANUNȚAT PE 21 NOIEMBRIE
Un juriu profesionist va decide cei 5 finaliști care se vor întrece în continuare pentru titlul de câştigător. Numele finaliştilor vor fi anunţate pe 21 noiembrie, în timpul emisiunii Premier League Magazin, dar şi pe site şi pe pagina de Facebook Eurosport.
În perioada 24 – 27 noiembrie, finaliştii vor parcurge o perioadă specială de pregătire, înainte de a încărca varianta finală a comentariului pe site, pe 1 decembrie. Publicul va putea vota participantul preferat în perioada 1 – 18 decembrie. Comentariul care adună cele mai multe voturi din partea publicului va fi desemnat câştigătorul competiţiei.
Numele acestuia va fi anunţat pe 19 decembrie, în timpul emisiunii Premier League Magazin. În același timp, susținătorii care îi votează pe finalişti vor fi recompensaţi, la rândul lor, pentru sprijinul acordat şi vor participa la o tombolă în urma căreia pot câștiga un televizor şi un sistem home cinema.
Votează şi TVmania te premiază!
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.