Homepage  / Știri / Televiziune

Postul Pro 2 va difuza, din 14 mai, două telenovele noi. Află care sunt şi la ce oră încep!

Postul Pro 2 va difuza, din 14 mai, două telenovele noi. Află care sunt şi la ce oră încep!

de Redactia Tvmania

Pe 14 mai, la Pro 2, încep două telenovele noi, „Mă declar vinovată” şi „Blestemul meu iubit”. Prima va fi difuzată de luni până duminică de la ora 18.00, iar cea de-a doua de duminică până vineri de la ora 19.00.

Telenovela „Mă declar vinovată” („Me declare culpable”), realizată de compania mexicană Televisa în 2017, ni-l prezintă pe Franco Urzúa (Juan Soler), un bărbat carismatic care are un mariaj în impas cu Roberta (Daniela Castro), din cauza bipolarităţii acesteia. Viaţa lui Franco se schimbă după ce preia cazul Albei (Mayrín Villanueva), o femeie condamnată după ce şi-a eutanasiat soţul grav bolnav. Franco o ajută pe Alba să îşi recupereze băiatul aflat în custodia cumnatei ei schizofrenice, Ingrid (Sabine Moussier). În paralel, fiica lui Franco şi a Robertei, Natalia (Irina Baeva, protagonista serialului „Vin iubiri neaşteptate”, care se termină la Pro 2 pe 13 mai ), are tot felul probleme în amor.

Telenovela „Blestemul meu iubit” („Mi adorable maldición”) a fost difuzată în mexic anul trecut. Producţia spune povestea Aurorei (Renata Notni), o tânără, care, atunci când s-a născut, moaşa ei, Macrina (Socorro Bonilla), a răspândit zvonul că este blestemată, deoarece mama ei a murit la naştere. Cu toate acestea, frumoasa protagonistă începe o poveste de dragoste cu Rodrigo (Pablo Lyle), un băiat dintr-o familie înstărită cu care se cunoaşte din copilărie. Povestea lor de dragoste va dărâma orice mit că fata este blestemată. Serialul este un nou remake al telenovelei din 1987, „Lola calamidades”.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton