Homepage  / Advertorial

Poți salva vieți, chiar dacă nu știi să operezi pe cord deschis

Poți salva vieți, chiar dacă nu știi să operezi pe cord deschis

de Redactia Tvmania

Ajungem MARI începe recrutarea de voluntari pentru copiii din centrele de plasament din toată țara. Termenul limită pentru înscrieri este 20 septembrie

Copiii din centrele de plasament au nevoie ca de aer de oameni care să le fie sprijin, care să-i înţeleagă şi să le dea încredere. Sunt peste 45.000 de copii şi tineri aflaţi în sistemul de protecţie în România. Aproximativ 9.000 de copii intră în sistem în fiecare an, ca urmare a abandonului sau a diverselor tragedii care le lovesc familiile, iar cei mai mulţi dintre ei au suferit traume emoţionale ce au nevoie de multă muncă și ajutor pentru a putea fi depăşite. Din cauza acestora, copiii instituționalizați nu mai au puterea să-şi observe şi să-şi atingă potenţialul.

Se caută 1600 de voluntari pentru a lucra cu copiii din centrele de plasament

Este nevoie de mult… dar totuşi de puţin ca să schimbi lumea unui astfel de copil. De 8 ani, programul educaţional Ajungem MARI, desfășurat de Asociația Lindenfeld,  aduce o schimbare semnificativă şi vizibilă în vieţile a mii de copii aflaţi în sistemul de protecţie. De 8 ani, voluntarii Ajungem MARI îi pregătesc pentru o viață independentă în momentul în care părăsesc sistemul de protecție, fac cu ei teme, meditații, merg cu ei în excursii și tabere şi exersează bunătatea zi de zi.

De altfel, programul educaţional Ajungem MARI a primit în 2016 o recomandare din partea Ministerului Muncii pentru a fi implementat în sprijinul a cât mai mulți copii vulnerabili din țară.

„Ajungem MARI este locul unde am întâlnit altfel de oameni – oameni minunați, care dăruiesc fără să se întrebe „ce câștig eu din asta”, întrucât câștigul este evident satisfacția sufletească de a face bine. Este locul în care am crescut ca om prin experiențele pe care le-am avut. Este locul unde am învățat o grămadă de lucruri noi. Și nu în ultimul rând, este locul unde am văzut o lume diferită de turnul nostru de fildeș de acasă și de la serviciu, o lume care te face să te simți norocos și recunoscător pentru ceea ce ai și pentru ceea ce poți să dai. Copiii și voluntarii pe care i-am întâlnit aici mi-au schimbat viața.” Claudia Maftei, voluntar Ajungem MARI

2 ore pe săptămână, șansa la un viitor mai bun pentru copiii instituționalizați

Peste 9.000 de voluntari ai organizației au ajuns în aceşti ani la mii de copii din București și alte 24 județe din țară. Au făcut cu ei meditaţii, i-au dus la cursuri vocaţionale, în tabere şi excursii de-o zi, la logopedie sau psihoterapie şi, mai presus de orice, le-au fost sprijin moral şi emoţional.

Acum, Ajungem MARI porneşte o nouă campanie de recrutare a voluntarilor care vor să facă bine, schimbând astfel lumea cu paşi mici. Se caută oameni care să le ofere copiilor din centrele de plasament 2 ore pe săptămână din timpul lor şi şansa unui viitor mai bun.

„Să fii voluntar Ajungem MARI este o mare responsabilitate, dar şi o extraordinară bucurie. Nu ai nevoie de vreun talent special, nici de multe facultăţi sau să operezi pe cord deschis. Vei lucra însă cu inimi fragile şi suflete mari, aşa că ai nevoie de empatie, de dorinţa de a avea impact în mod real și de asumarea acestei responsabilități timp de 8 luni într-un an. Să fii voluntar Ajungem MARI vine la pachet și cu beneficii, printre care oportunitățile de dezvoltare personală prin traininguri realizate de specialiștii noștri – psihologi, coach, consilieri vocaționali, oportunitatea de a avea un impact real „la birou” – ideile tale bune nu rămân doar într-o prezentare, ocazia de a ieși din zona de confort, dat fiind că întâlnirile și interacțiunea cu copiii din centrele de plasament pot fi pline de provocări. Echipa noastră este alături de voluntari și le oferă tot suportul de care au nevoie pe parcursul modulului de voluntariat”Vivianda Nicolae, coordonator proiecte Ajungem MARI.

Ne bucurăm să fim parteneri de recrutare ai asociației Ajungem Mari și să încurajăm voluntariatul în rândul tuturor segmentelor de candidați, mai ales al tinerilor la început de carieră. Beneficiile sunt imense pentru cei care aleg să se implice în comunitate. În primul rând, suportul adus copiilor pe durata programului, dar și sentimentul de împlinire și mulțumire personală și dezvoltarea de noi abilități profesionale și de viață ce vor îmbogăți CV-urile voluntarilor”, a declarat Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs, partener de recrutare al Ajungem MARI în această campanie.

„Copiii au nevoie de cineva care să fie acolo pentru ei, pentru care ei să conteze. Pe mine mă sună copiii foarte des ca să-mi povestească ce au făcut la şcoală sau cum a decurs ziua lor sau doar că tuşesc. Au nevoie de afecţiune pentru a-şi clădi încrederea în ei şi să poată creşte MARI” Iuliana Casian, voluntar Ajungem MARI

Ce trebuie să ştii dacă vrei să devii voluntar Ajungem MARI

Orice modul de voluntariat dedicat copiilor şi tinerilor aflaţi în sistemul de protecţie – centre de plasament, centre de zi, centre în regim de urgenţă, apartamente de tip familial – durează 8 luni, din 15 noiembrie 2022 până în 30 iunie 2023. Copiii au nevoie de stabilitate în vieţile lor şi de încrederea că dacă îşi pun bazele în cineva, acel om nu va dispărea subit din viața lor.

Se lucrează 2 ore pe săptămână cu copiii, fizic, dar şi online, dacă nu există posibilitatea de a merge direct la beneficiarii proiectului, iar doritorii vor trece iniţial printr-un proces de selecţie şi pregătire. Nu se dau teste de cultură generală, ci sunt etape menite să faciliteze selectarea oamenilor potriviţi, care înţeleg angajamentul pe care se pregătesc să şi-l asume şi sunt decişi să le fie alături copiilor pe termen lung.

Voluntarii Ajungem MARI sunt în general adulți, studenți sau liceeni, de la 16 ani în sus, fără limită superioară de vârstă, comunicativi, implicați și dornici să îi ajute într-adevăr pe copii.

Perioada de înscrieri are loc în lunile august-septembrie, iar testarea psihologică, interviul şi trainingul încep imediat după aceasta. Toate detaliile despre înscriere şi etapele de selecţie şi pregătire se regăsesc pe www.ajungemmari.ro.

Despre Ajungem MARI

Ajungem MARI este unicul program naţional care susţine pe termen lung educaţia copiilor şi tinerilor instituţionalizaţi şi din medii defavorizate. Sunt peste 3.000 de copii

sprijiniţi de voluntarii organizaţiei, în Bucureşti şi 24 de judeţe din ţară. Mai multe informații despre organizație și proiectele desfășurate puteți citi aici pe www.ajungemmari.ro 

Despre BestJobs

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. Cu o experiență de peste 20 ani în domeniu, BestJobs se implică permanent în transformarea și inovarea industriei de recrutare online și integrează astăzi tehnologii digitale de ultimă generație și servicii conexe recrutării pentru a oferi cele mai eficiente soluții de recrutare, angajare și de dezvoltare profesională și personală. În orice moment, pe BestJobs sunt peste 4,6 milioane de profesioniști conectați la piața muncii, peste 40.000 de joburi și mii de freelanceri, agenți de recrutare sau specialiști în dezvoltare profesională și personală (coachi, mentori, terapeuți, avocați și alte tipuri de specialiști).

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton