Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Povestea unui serial de succes. Află mai multe detalii și curiozități despre „Elisa di Rivombrosa” (Prima)

de Redactia Tvmania

Serialul de epocă „Elisa di Rivombrosa”, difuzat în prezent de Prima, i-a fascinat pe italieni prin atenţiile la detalii, popularitatea producţiei fiind sporită şi de faptul că actorii principali s-au iubit şi în viaţa reală.

Prima tv a început în forţă 2018 difuzând serialul italian de epocă „Elisa di Rivombrosa”. Acesta a cucerit telespectatorii încă de la primul episod prin decorurile, costumele, muzica compozitorului Savio Riccardi şi personajele bine conturate, toate acestea redând perfect atmosfera din italia secolului XVIII. Producţia, transmisă în ţara de origine de postul Canale 5 între 2003-2005, spune povestea iubirii interzise dintre Elisa, o tânără servitoare adusă în 1769 la castelul Rivombrosa din regatul Sardiniei ca damă de companie a contesei Rizori, şi Fabrizio, fiul contesei. Pe fundalul prejudecăţilor din cauza diferenţelor sociale, cei doi tineri luptă să-şi apere sentimentele şi să fie fericiţi împreună. De asemenea, ei sunt implicaţi şi în tot felul de intrigi şi comploturi împotriva regelui pe care trebuie să le dejoace.

Mai mult decât un vis împlinit

Serialul a avut un buget estimat la 17 milioane de euro şi a fost de mai multe ori premiat în Italia, la diferite festivaluri sau gale, atât pentru regie, cât şi pentru interpretarea actorilor principali, Vittoria Puccini și Alessandro Preziosi, cei care îi joacă pe Elisa şi Fabrizio. „Elisa di Rivombrosa” a avut două sezoane şi 26 de episoade şi a fost inspirată, parţial, de volumul de epistole al scriitorului englez Samuel Richardson, „Pamela: or, Virtue Rewarded”. „Elisa di Rivombrosa” a avut şi un spin-off, intitulat „La figlia di Elisa – Ritorno a Rivombrosa” (2007). Acţiunea din aceasă serie de 16 episoade are loc în 1979, povestea având-o în prim-plan pe fiica Elisei, Agnese Ristori (Sarah Felberbaum).

Ultimul episod al primului sezon din „Elisa di Rivombrosa” a fost urmărit, în minutul de aur, de 13.513.000 milioane de telespectatori. Fericită, regizoarea Cinzia Th. Torrini declara atunci, citată de repubblica.it: „Ţi se întâmplă uneori în viaţă să ţi se îndeplinească visul, însă acest rezultat a întrecut orice vis”. Sezonul doi nu a avut aceleaşi audienţe uriaşe, mai ales că personajul Fabrizio apare doar în primele două episoade, însă au fost destul de mari încât producătorii să se decidă şi asupra spin-off-ului.

Viaţa bate serialul

Protagoniștii din „Elisa di Rivombrosa”, Vittoria Puccini (36 de ani) și Alessandro Preziosi (44 de ani), au format un cuplu și în viața reală din 2004 până în 2010. Cei doi s-au îndrăgostit foarte tare unul de altul chiar de la începutul filmărilor, povestea lor ţinând primele pagini ale publicaţiilor mondene din Italia. La fel ca în serial, ei au împreună o fată, numită Elena, şi nu Agnese, născută în mai 2006, la Florenţa. Din păcate, relaţia dintre Vittoria și Alessandro nu a rezistat mai mult de şase ani, motivele despărţirii fiind infidelităţile repetate ale lui Alessandro. Actorul s-a apărat însă declarând că ruptura dintre ei s-a produs din cauza programului încărcat, el fiind mai mult plecat. În prezent, Vittoria se iubeşte cu Fabrizzio Lucci, director de imagine, pe care l-a cunoscut la filmările serialului „Anna Karenina” (2013), în timp ce Alessandro a terminat anul trecut relaţia cu mai tânăra sa iubită, Greta Carandini, care dura de cinci ani.

Curiozităţi de la filmări

 

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te