Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Pregătiți-vă pentru „Marea mahmureală 3”!

de Redactia Tvmania

Zach Galifianakis (foto stânga), unul dintre actorii care ne-au făcut să râdem cu lacrimi atât la „Marea mahmureală” din 2009, cât și la partea a doua, care rulează în prezent în cinematografele de la noi, a confirmat că va urma și partea a treia, conform totalfilm.com.

Deși „Marea mahmureală 2” nu a avut parte decât de puține laude de la critici, a primit în schimb un loc fruntaș în box-office.

Numai până acum s-au strâns 343 de milioane de dolari din bilete în întreaga lume, iar numărătoarea nu s-a încheiat. Asta înseamnă că „The Hangover” va avea cu siguranță și o a treia parte.

Se pare că cei de la Warner Bros de abia așteaptă să înceapă lucrul pentru următorul film avându-i în rolurile principale pe Bradley Cooper, Ed Helms și Zach Galifianakis.

„Vor să facă „Marea mahmureală 3”. Am început deja să primesc o groază de telefoane”, a declarat Galifianakis pentru Rolling Stone.

În partea  a treia, a lăsat să se înțeleagă Zach Galifianakis, personajul jucat de el va fi internat la psihiatrie, de unde Phil și Stu vor încerca să îl scape.

Un lucru este cert. „Marea mahmureală 3” va fi ultimul film pentru Galifianakis și compania. Însuși regizorul Todd Philips a precizat că o a treia parte a filmului ar fi sinonimă cu încheierea trilogiei.

„Partea a treia ar fi un bun final. Tot ce aș putea să spun despre asta- și eu nu am discutat încă nimic cu actorii- este că nu urmărește același tipar, ci am venit cu o nouă idee”, a spus regizorul Todd Phillips.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te