Modifica setarile cookie
Homepage  / Ultimul număr

Premiant de criza in fotbal

de Redactia Tvmania

Cum ar fi Turul Frantei fara vocile lui Radu Naum si Radu Banciu pe fundal? Pai, cat de interesanti pot fi niste biciclisti care parcurg mii de kilometri pe sosea? Naum explica, plastic, ca „nevoia de a bate campii” e ingredientul secret.

Ai castigat de doua ori consecutiv premiul TVmania pentru „Cel mai bun comentator sportiv”, fara sa comentezi fotbal. Am asistat la prabusirea unui mit?
Ha, ha, tare de tot! La noi, miturile din fotbal nu pot fi prabusite. Din cand in cand doar isi iau o mica pauza de respiratie. Sincer sa fiu, nu stiu de ce am cistigat acest premiu, in afara poate de nonconformismul comentariului, in tandem cu Radu Banciu, la Turul Frantei. Probabil ca singurul merit e incercarea permanenta de a nu bate pasul pe loc si apa in piua. Dincolo de care totul e relativ.

Ai spus la premiile TVmania de luna trecuta ca esti „un premiant de criza in fotbal”. De unde aceasta criza?
De la rezultate. In fotbal, cand n-ai victorii mari, nu prea ai nici comentatori mari. Nu pentru ca ei n-ar fi foarte buni, ci pentru ca oamenii ii amesteca in ciorba dezamagirii lor. Din fericire pentru ei, reciproca e valabila. Dumnezeu stie insa cind va mai fi si aplicabila.

La aproape sase luni de la aparitie, Gsp TV inca are probleme de audienta si de distributie, din cauza absentei din grila UPC. Gurile rele spun chiar ca s-ar putea inchide. Ce astepti de la 2009 pentru postul pe care il conduci?
Astept sa se inchida gurile rele. Si, evident, sper la o distrubutie mai buna (in crestere oricum) care sa ajunga la toti ce vor sa vada ce avem noi de oferit, de unde va veni si audienta. Cantitatea de meciuri, exclusivitati, dezbateri si personalitati ale GSP TV se va impune definitiv pe piata in 2009. Chiar si asa am fost lideri in acest segment dupa numai 4 luni, in ciuda ariei limitate de raspindire.

Cat de greu e sa intretii, in Romania, o televiziune sportiva si ce ii lipseste in acest moment postului GSP TV?
E greu, dar e motivant si palpitant. Sint oameni care fac eforturi fenomenale pentru ca ei cred solid in acest proiect. Caruia ii lipsesc inca destule, ceea ce e firesc pentru o zona de start, noi ne luptam cu statii impamintenite de 4-5 ani. Se simte nevoia unei variatii a transmisiunii pe sporturi, dar dupa efortul financiar enorm al achizitiei drepturilor din Liga I, nu poti visa sa pui pe ecran tot ce ti-ai dori.

interviu de Alex Bala

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te