O experiență unică pentru Georgia Ninu de la Prima TV
În acest weekend, Georgia Ninu, prezentatoarea Rubricii Meteo de la Focus Prima TV, a avut parte de o experiență extraordinară și de neuitat: a participat la primul raliu din viața ei în calitate de copilot și a transmis live pentru Focus Prima TV de la Raliul din Tg Mureș, etapa a doua a campionatului de Super Rally.
Iubitoare a curselor auto și a sporturilor extreme, Georgia Ninu de la Prima TV a acceptat fără să stea pe gânduri invitația de a fi copilotul lui Horia Platon la antrenamente și spune că abia așteaptă să încerce noi sporturi care să-i aducă senzații tari.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10
„A fost o experiență unică. Am ajuns la Tg Mureș vineri la 18:30, la 19 am intrat în Live. Am vorbit cu Mihai Leu despre monopostul lui. Urma să fie a doua oară când îl pilota și își dorea foarte mult să-și ia revanșa în fața lui Jerome France. Jerome a câștigat prima etapă de la Mangalia. A doua zi, la 10 am coborât din hotel. Era chiar în centru, aproape de locul în care a fost raliul. Am vorbit cu câțiva piloți. Am fost copilotul lui Horia Platon la cursa de antrenament. Mă așteptam să-mi fie teamă, dar știam că sunt în mașină unui pilot cu experiență, care asta face. Și treaba asta m-a liniștit și ajutat să mă bucur de experiență. Mi-a plăcut foarte mult și mi-a deschis apetitul pentru adrenalină. Mă gândesc ca pe viitor să sar cu parașuta”, povestește Georgia Ninu de la Prima TV.
Sursa Foto: Prima TV, Facebook
Citește și: