Homepage  / Timp liber

Premieră la Unteatru: „Mass”, cu Ofelia Popii și Richard Bovnoczki

Premieră la Unteatru: „Mass”, cu  Ofelia Popii și Richard Bovnoczki

de Doinel Tronaru,

Duminica aceasta, 25 septembrie, are loc o nouă premieră a apreciatei companii particulare Unteatru: “Mass”, după un scenariu de film de Fran Kranz. Soții Andrei și Andreea Grosu, realizatorii spectacolului, au declarat, în exclusivitate pentru “TV Mania”, că este vorba de o oră și jumătate “în care trebuie să îți ții respiratia”. În distribuție se regăsesc actori extrem de populari, precum Ofelia Popii și Richard Bovnoczki.

Spectacolul acesta de duminică de la Unteatru nu este o premieră obișnuită. El a fost realizat, de către soții Andrei și Andreea Grosu, sub egida Unteatru, compania particulară pe care au inițiat-o și o “păstoresc” de atâta vreme, dar și în colaborare cu Teatrul Național “Radu Stanca” din Sibiu, unde spectacolul a și fost prezentat deja, în premieră absolută, pe 8 și 9 septembrie.

De 3 ori calitate

Așadar, avem o triplă garanție a calității pentru noua premieră de duminică. Mai întâi, compania particulară Unteatru – probabil, cea mai dinamică și apreciată de pe scena teatrului independent românesc, deja, în cei 12 ani de existență, cu numeroase producții de referință la activ, în “portofoliu”.

Apoi, coproducția, de această dată, cu Teatrul Național “Radu Stanca” din Sibiu, unul dintre cele mai bune teatre naționale din țară, condus de multă vreme de către actorul Constantin Chiriac. Să spunem doar că acest teatru național este cel care organizează, an de an, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), considerat al treilea cel mai mare festival de teatru din lume.

Nu în ultimul rând, flerul regizoral al soților Andrei și Andreea Grosu nu este deloc de neglijat, fiind foarte apreciat (da, cei doi soți lucrează în tandem, formând un cuplu regizoral de toată lauda!). De-a lungul vremii, soții Grosu și-au dovedit talentul și inspirația, atât în alegerea textelor pe care le montează, cât și în felul în care le realizează.

“O elegie pentru cei singuri”

Așadar, duminică, 25 septembrie, de la orele 17.00 și 20.00, are loc, la sediul Unteatru situat în str. Sfinții Apostoli, nr. 44, premiera spectacolului “Mass”, după Fran Kranz, o coproducție Teatrul Național Radu Stanca Sibiu și compania particulară unteatru.

Spectacolul semnat de regizorii Andrei si Andreea Grosu aduce în premieră absolută pe o scenă de teatru scenariul filmului scris și regizat de Fran Kranz, nominalizat anul acesta la Premiile BAFTA. În distribuție se regăsesc actori de excepție: Ofelia Popii, Mihaela Trofimov, Richard Bovnoczki și Marius Turdeanu. Scenografia poartă semnătura lui Vladimir Turturică. Biletele se găsesc pe www.unteatru.ro și pe Eventbook.

Vârsta minimă recomandată pentru participarea la evenimente este de 14 ani.

Prezentarea oficială a spectacolului sună în felul următor: “Textul e o atentă examinare a durerii, a furiei și a acceptării. Două familii care încearcă să se ierte și să meargă mai departe. Se caută vinovați, se caută povești justificatoare pentru destinul lor, se caută răspunsuri. Își îndreaptă degete arătătoare către cel din față pentru a se putea elibera de povara vinovăției. O masă, patru scaune. Un loc de întâlnire pentru cei patru care au fost lăsați în urmă. O elegie pentru cei mai singuri oameni de pe pământ”.

“Fără trucuri, fără mijlocire”

Soții Andrei și Andreea Grosu, realizatorii spectacolului, au acceptat să spună, în exclusivitate pentru site-ul revistei “TV Mania”, câteva cuvinte despre spectacolul pe care l-au realizat și la care-i așteaptă pe bucureșteni, în cele două reprezentații de duminică.

Soții Grosu spun că experiența va fi totală

“O oră și jumătate în care îți ții respirația. Căutări care îți îngheață sângele. Întrebări dificile de care ne-a fost mereu teamă. Nu e divertisment, nu e o experiență ușoară. Mass nu e despre cum să-ți petreci seara relaxându-te într-o sală de teatru. Mass trebuie să schimbe, trebuie să doară, să provoace”, spun cei doi realizatori.

“Am avut nevoie de curaj pentru această confruntare, pe care o așteptăm de mulți ani”, continuă autorii spectacolului. “Un exercițiu de sinceritate, al nostru cu voi, al nostru cu noi și nu în ultimul rând o declarație de iubire pentru teatru. Şi pentru actor. Care vine cu tot ce e el, cu tot ce are și se lasă văzut întru totul. Fără trucuri, fără mijlocire”, afirmă, în încheiere, Andrei și Andreea Grosu.

“Durere, furie și acceptare”

Conform organizatorilor, “o atentă examinare a durerii, a furiei și a acceptării, MASS aduce pentru prima dată pe o scenă de teatru textul semnat de Fran Kranz. Versiunea lui cinematografică, cea care a marcat anul acesta debutul regizoral al autorului, s-a bucurat de un imens succes festivalier și s-a aflat printre peliculele nominalizate la Premiile BAFTA.”

În piesa de teatru, “după ani de la tragedia care le-a schimbat viețile, două perechi de părinți se întâlnesc pentru a-și oferi șansa de a depăși momentul care i-a blocat în timp. Încearcă să se ierte și să meargă mai departe”.

“Unii dintre cei mai mari artiști ai României”

“Ne-a trebuit foarte mult curaj să abordăm textul acesta. După ce am văzut filmul am luat legătura cu autorul, care este foarte tânăr (n. red.: 41 de ani) și care a debutat ca regizor cu MASS, pe care îl semnează și ca scenarist. În mod surprinzător, ne-a răspuns și ne-a mărturisit că textul a fost scris pentru teatru”, mai povestesc regizorii Andrei și Andreea Grosu.

„Cu MASS, Andrei și Andreea Grosu aduc în fața publicului pe unii dintre cei mai mari artiști ai României. Este vorba despre patru actori excepționali: Ofelia Popii, Mihaela Trofimov, Richard Bovnoczki, Marius Turdeanu; toți cu premii, cu nominalizări, cu filme, cu roluri foarte, foarte importante! Suntem fericiți că am putut face această coproducție între TNRS și unteatru. Este atât de multă suferință, și nevoie de iertare, și nevoie de dialog, încât ești copleșit după spectacol!”, subliniază și Constantin Chiriac, directorul general al TNRS și președintele FITS.

Așadar, primele reprezentații ale spectacolului au avut loc la Sibiu, pe 8 și 9 septembrie, iar duminica aceasta MASS va ajunge pentru prima dată la București, unde spectatorii îl vor putea urmări la sediul unteatru (str. Sfinții Apostoli, nr. 44).

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton