Modifica setarile cookie
Homepage  / Cinema

Premiera lungmetrajului „Complet necunoscuți”, adaptare realizată de Octavian Strunilă după celebrul „Perfetti Sconosciuti”, are loc la TIFF 2021

de Redactia Tvmania

Complet Necunoscuți”, adaptarea românească a super producției de nivel mondial Perfetti Sconosciuti”, va avea premiera la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), sâmbătă, pe 24 iulie! Lungmetrajul regizat și adaptat de Octavian Strunilă, o comedie inteligentă despre adevăr și relații, va putea fi vizionat, în exclusivitate, în cadrul celui mai mare festival dedicat filmului de lungmetraj din România, apreciat ca unul dintre cele mai importante 40 de festivaluri din lume!

Producția va avea statutul de film invitat, iar publicul se va putea bucura de două proiecții, cea mare, din Piața Unirii, pe 24 iulie, și a doua, indoor, într-o dată ce urmează a fi programată. 

La premiera lungmetrajului Complet Necunoscuți” vor fi prezenți atât producătorii, cât și actorii din distribuția filmului. Anca Dumitra, Andreea Grămoșteanu, Leonid Doni, Alex Conovaru, Ada Galeș, Gabriel Răuță, Adrian Ștefan, Catia M. Tănase, dar și Paul Ipate, host și narator al making of-ului, și Octavian Strunilă, producător, regizor, scenarist și actor, vor fi prezenți cu toții la TIFF, pentru a trăi emoția lansării acestui film atât de așteptat de public.

 

„În sfârșit pot să-mi exprim public bucuria și entuziasmul acestei vești atât de importante pentru noi, pentru mine și pentru echipa care a muncit alături de mine la acest film! Suntem foarte încântați să avem premiera lungmetrajului „Complet Necunoscuți” la TIFF, un festival de primă mână, cu producții ale marilor regizori din întreaga lume și cu o selecție atât riguroasă făcută de organizatori. Am avut un feedback încurajator din partea directorului artistic al festivalului, Mihai Chirilov, căruia îi mulțumesc pentru răbdarea cu care a analizat unele detalii și pentru încrederea pe care mi-a acordat-o chiar de la debutul meu în lungmetraj. E o onoare și o mândrie pentru mine, mai ales că vom fi la TIFF în plin weekend, într-o zi în care, sper eu, piața va fi plină. Am mari emoții, așa cum e normal, dar sunt nerăbdător să mergem la Cluj-Napoca cu toată echipa filmului, cu actorii, și să vizionăm în premieră filmul, împreună cu publicul TIFF 2021!”, a declarat Octavian Strunilă, regizor și producător.

„Să faci un remake românesc la o comedie deșteaptă, cum este „Perfetti Sconosciutti”, pare simplu, dar nu e. Ai nevoie de o adaptare atentă, de o regie calibrată la teatralitatea și constrângerile materialului original și, poate cel mai important, de un casting la milimetru și de o mână sigură în lucrul cu actorii. Cred că Octavian Strunilă reușește toate aceste lucruri încă de la debutul lui în regie, țintind elegant spre un binemeritat succes de public”, a declarat Mihai Chirilov, director artistic TIFF. 

 

După premiera din cadrul TIFF 2021, Octavian Strunilă promite ca filmul să ajungă în cinematografe în toamnă, astfel ca întreg publicul cinefil românesc să se poată bucura de această super producție. 

Amintim că lungmetrajul „Complet Necunoscuți” e un proiect desfășurat în pandemie. Filmările s-au încheiat în luna martie 2021, iar post-producția, în luna iunie. Un proiect realizat de către Ștefan Hillerin, producător din partea Black Maria Film, Octavian Strunilă, producător din partea Ecart Studio, Retina Film Production și Chainsaw Europe. Producția, regizată și adaptată de Octavian Strunilă, are o durată de 1h30’.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te