Homepage  / Știri / Televiziune

PREMIERĂ. Mirela Boureanu dă startul emisiunii „2k1” săptămâna aceasta

PREMIERĂ. Mirela Boureanu dă startul emisiunii „2k1” săptămâna aceasta

de Redactia Tvmania

Îndrăgita prezentatoare Mirela Vaida va reveni săptămâna viitoare la tv. Fosta gazdă de la „Mireasă pentru fiul meu” le dă întâlnire telespectatorilor în faţa micilor ecrane cu o ediţie specială a noii sale emisiunii, „2k1”, difuzată sâmbătă, 4 martie, de la 17:00. 

Mirela Boureanu

„Revenirea mea se va întâmpla în contextul care m-a consacrat, printre cupluri dornice să îşi demonstreze că sunt “2k1”, dornice de premii, oameni cu simţul umorului, care şi-au făcut din poveştile lor un model pentru ceilalţi”, a declarat Mirela Vaida.

În prima ediție, vedetele își vor „testa” partenerii de viață

Din 6 martie, de luni până vineri, de la ora 14:00, trei cupluri vor intra în competiţie pentru a demonstra că sunt „2k1”, pentru a-şi arăta unul altuia cât de bine se cunosc sau nu, iar sâmbăta, începând cu ora 17:00, Mirela aduce în casele românilor o ediţie specială „2k1”, în care vedete din showbiz îşi vor „testa” partenerii. „Participanţii sunt foarte diferiţi şi competitivi, oameni haioşi şi foarte interesanţi ca varietate de caractere şi temperamente, care vor da culoare, dinamism şi ritm întregii emisiuni”, mărturiseşte Mirela.

Sub stricta supraveghere a Mirelei, cuplurile vor trebui să răspundă la întrebări dintre cele mai diverse, inspirate din poveştile lor, ca de exemplu nunta, bugetul familiei sau începutul relaţiei, dar şi să treacă prin tot felul de probe contra cronometru. Cuplul câştigător al fiecărei zile va avea ocazia ca, pe lângă premiile zilnice puse în joc, să meargă mai departe în concurs, putând opta să reintre în competiţie oricând pe parcursul acelui sezon. Norocoşii care îşi vor adjudeca în palmares cinci ediţii câştigate vor primi un premiu suplimentar pe măsură – o vacanţă de o săptămână într-o destinaţie romantică.

Formatul, de tip quiz-show matrimonial, le va oferi atât concurenţilor, cupluri cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani, cât şi telespectatorilor, prilejul de a-şi testa relaţia de cuplu, de a vedea cât de bine se cunosc, dar şi pretextul pentru a se detaşa de grijile zilnice şi a-şi oferi o doză de distracţie pe cinste. Echipa „2k1” a început deja pregările, astfel că, în perioada următoare, toţi cei care doresc să îşi testeze relaţia de cuplu, demonstând tuturor că formează cuplul perfect sunt invitaţi să se înscrie la casting.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Te-ar putea interesa și: Mirela Boureanu Vaida va avea o nouă emisiune la Antena 1. Când începe „2k1”

Mirela Vaida și-a schimbat look-ul pentru o cauză nobilă

Mirela Boureanu Vaida împlinește astăzi 34 de ani

Mirela Boureanu Vaida va aduce pe lume un băieţel

La opt luni, fiica Mirelei Boureanu Vaida a filmat alături de mama sa

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton