De la creatorul „Breaking Bad”, Vince Gilligan și scenaristul „Breaking Bad” Peter Gould, „Better Call Saul” se concentrează pe evoluția personajului extrem de popular din „Breaking Bad”, Saul Goodman, interpretat de Bob Odenkirk, înainte de a deveni avocatul lui Walter White. Acest serial îi are ca producători executivi pe Gilligan, Gould, Mark Johnson (“Breaking Bad”, „Diner”, „Rain Man”) și Melissa Bernstein (“Breaking Bad”, “Rectify”, “Halt and Catch Fire”).
Alături de Odenkirk joacă actori care se vor regăsi pe tot parcursul serialului, Jonathan Banks (“Breaking Bad,” Wiseguy) în rolul lui Mike Erhmantraut, Michael McKean (This is Spinal Tap) în rolul lui Chuck McGill, Rhea Seehorn (“Franklin & Bash”, “House of Lies”) în rolul Kim Wexler, Patrick Fabian (“Big Love”, “Grey’s Anatomy”) interpretându-l pe Howard Hamlin şi Michael Mando (“Orphan Black”, “The Killing”) în rolul lui Nacho Varga – personaje ce vor reprezenta atât partea legitimă cât și cea nelegitimă a legii.
Acțiunea din „Better Call Saul” se petrece cu șase ani înainte ca Saul Goodman să-l întâlnească pe Walter White. Când facem cunoștință cu el, omul care va deveni Saul Goodman este cunoscut sub numele de Jimmy Mcgill, un avocat mediocru aflat în căutarea destinului și încercând să pună lucrurile cap la cap. Lucrând alături și deseori împortiva lui Jimmy, „organizatorul” Mike Erhmantraut este un personaj îndrăgit, cunoscut prima dată în „Breaking Bad”. Serialul va urmări transformarea lui Jimmy în omul care pune cuvântul “criminal” în sintagma „avocat criminalist”.