Homepage  / Cinema

Premiere cinema, 4 februarie: „Miracol”, „Moonfall”, „Cea mai rea fată din lume” și „Belle”

Premiere cinema, 4 februarie: „Miracol”, „Moonfall”, „Cea mai rea fată din lume” și „Belle”

de Andreea Hentea,

Din 4 februarie sosesc în cinematografe „Miracol”, unul dintre cele mai importante și originale filme românești recente, „Moonfall”, o nouă apocalipsă à la Roland Emmerich, „Cea mai rea fată din lume”, o poveste plină de romantism și căldură, cu o actriță în ascensiune, al cărei nume este menționat la mai toate competițiile importante ale momentului, dar și „Belle”, animația maestrului japonez Mamoru Hosoda, care transpune superb și inovator pe ecran îndrăgita poveste „Frumoasa și Bestia”. 

[toc]

„Miracol” ne mișcă la fiecare pas

Una dintre cele mai surprinzătoare premiere românești ale momentului, filmul „Miracol” are emoție, suspans și dramă, îmbinate într-o montură captivantă, care provoacă permanent spectatorul să se implice în poveste. 

După excelentul „Neidentificat” (2021), lansat anul trecut, regizorul Bogdan George Apetri ne oferă o poveste de factură diferită, dar la fel de densă. Filmul „Miracol” este al doilea dintr-o trilogie plasată în Piatra Neamț, orașul natal al cineastului, începută cu „Neidentificat”.

Pe lângă „cazul” în sine, urmărit aici cu atenție imperturbabilă la detalii, filmul captează, prin dialoguri și prin personaje secundare, câte ceva din atmosfera și mentalitățile orașului, pe care regizorul-scenarist și le amintește perfect și le simte foarte aproape, după propriile spuse, în ciuda faptului că locuiește de ceva timp în Statele Unite.

Cu un mister și un dramatism perfect stăpânite regizoral, „Miracol” ne-o înfățișează pe sensibila Cristina (Ioana Bugarin), o tânără călugăriţă plecată pe ascuns de la mănăstire spre spitalul din orașul apropiat, căreia drumul de întoarcere îi rezervă o soartă neașteptată.

O poveste intensă și memorabilă, de o emoție aparte, care beneficiază de o distribuție excelentă, de la protagoniștii Ioana Bugarin și Emanuel Pârvu la Cezar Antal, Valeriu Andriuță, Valentin Popescu, Ana Ularu și Marian Râlea.

Un personaj cum nu vedem des pe ecrane

Pe lângă investigația polițistului Marius Preda (Emanuel Pârvu), relatată cu o finețe psihologică remarcabilă, filmul ne oferă o alternanță de stări și surprize ce poartă spectatorul pe etaje emoționale diverse, dar și personaje de neuitat. Foarte talentata Ioana Bugarin ne-a povestit recent (într-un interviu disponibil pe site-ul tvmania.ro) despre Cristina, personajul său ieșit din comun: „A fost o provocare să încerc să mă apropii de comportamentul unei persoane atât de diferite. La Cristina m-a impresionat forța pe care o are în lipsa ei de reacție, tandrețea față de lumea din jur, încrederea ei absolută că lucrurile se vor aranja, într-o forță divină care are puterea să îndrepte lucrurile. Era o provocare imensă să construiesc un personaj care vorbește atât de puțin și totuși este urmărită de cameră atât de aproape, să reușesc să îi populez tăcerea cu emoție, gânduri, curiozitate, visare”.

Trailer

O: Miracol, România/Cehia/Letonia, 2021 R: Bogdan George Apetri Cu: Ioana Bugarin, Emanuel Pârvu, Cezar Antal, Valeriu Andriuță, Valentin Popescu, Ana Ularu, Marian Râlea, Nora Covali, Mircea Postelnicu. 

„Moonfall” – Când Luna devine dușmanul omenirii 

Filmele despre iminenta distrugere a Pământului, doldora de efecte speciale, sunt periodic aduse pe ecrane, bucurându-se de încasări spectaculoase. În filmul de față însă, chiar Luna se desprinde de pe orbită și se năpustește asupra planetei noastre. 

Specializat în filme cu iz apocaliptic, de la „Ziua Independenței” / „Independence Day” (1996) la „Unde vei fi poimâine?” / „The Day After Tomorrow” (2004), Roland Emmerich ne propune aici o nouă amenințare. „Moonfall” (2022) ne arată cum Luna, sub influența unei forțe misterioase, își părăsește orbita și se îndreaptă spre Pământ. O fostă astronaută, Jocinda Fowler (Halle Berry), propune o idee hazardată, dar posibil salvatoare. Ea pleacă într-o misiune extrem de riscantă alături de astronautul Brian Harper (Patrick Wilson), pe care îl cunoscuse cândva, și de amatorul de teorii ale conspirației KC Houseman (John Bradley). 

O conspirație profitabilă

În mijlocul atâtor teorii ale conspirației, Roland Emmerich se orientează spre una „clasică”. „La școală înveți că Apollo XI a pierdut legătura cu Pământul timp de două minute. Nu e adevărat. Ei au descoperit ceva în acea zi. Și au păstrat secretul timp de 50 de ani. Iar acum, e prea târziu pentru a opri totul”, rostește sentențios personajul Holdenfield (Donald Sutherland), iar de aici se poate întâmpla orice. Regizorul a anunțat încă din 2019 că va regiza și va scrie scenariul acestui film cu un buget de 140 de milioane de dolari, una dintre cele mai costisitoare producții independente realizate vreodată. În mai 2020, după declanșarea pandemiei, Josh Gad și Halle Berry au fost distribuiți în rolurile astronautei Jocinda Fowler și al conspiraționistului Houseman, iar ulterior distribuția a fost completată de Patrick Wilson, Charlie Plummer, Stanley Tucci și Donald Sutherland. Pe parcurs, Josh Gad a fost înlocuit de John Bradley, din cauza unor conflicte legate de programul de filmare, iar Stanley Tucci n-a mai putut ajunge la filmări din cauza restricțiilor de circulație impuse de pandemie. 

Trailer

O: Moonfall, Statele Unite/Canada/China, 2022 R: Roland Emmerich D: Halle Berry, Patrick Wilson, John Bradley, Michael Peña, Donald Sutherland, Maxim Roy, Charlie Plumm

„Cea mai rea fată din lume” 

Aflat, în 2021, în competiția pentru Palme d’Or, recompensat cu premiul pentru cea mai bună actriță (Renate Reinsve) la Festivalul de la Cannes și nominalizat la premiile Academiei Europene de Film pentru scenariu și, de asemenea, pentru actriță în rol principal, filmul de față a impresionat criticii prin tandrețea și emoția cu care urmărește destinul milenialei Julie. Actrița Renate Reinsve își joacă eroina cu aplomb și naturalețe, însuflețind o poveste despre maturizare și alegeri de viață care depășește cu mult cadrul șablon al unei simple istorioare romantice, reușind în numeroase momente să ne transmită optimismul și însuflețirea sa ieșită din comun. Pentru interpretarea ei emoționantă, tânăra actriță norvegiană a fost nominalizată recent și la premiul BAFTA pentru cea mai bună actriță în rol principal. 

Trailer

O: Verdens verste menneske, Danemarca/Norvegia/SUA/Franța/Suedia, 2021 R: Joachim Trier D: Renate Reinsve, Anders Danielsen Lie, Maria Grazia Di Meo, Herbert Nordrum, Hans Olav Brenner

„Belle” (2022)

Inspirat de nemuritoarea poveste „Frumoasa și Bestia”, filmul regizat de Mamoru Hosoda mixează elemente de muzical, film fantastic și de aventuri cu o poveste sensibilă despre adolescenții de azi. Timida Suzu (voce: Kaho Nakamura) are 17 ani și locuiește cu tatăl ei într-un sat din Japonia. Când își creează un cont pe „U”, o lume virtuală cu peste 5 miliarde de membri, Suzu devine îndrăzneața Belle, o cântăreață de succes. Întâlnirea cu o creatură înfricoșătoare, care locuiește singură într-un castel plutitor, o va duce într-o călătorie plină de aventuri, provocări și iubire. 

Trailer

O: Ryû to sobakasu no hime, Japonia, 2021 R: Mamoru Hosoda Voci: Kaho Nakamura, Ryô Narita, Shôta Sometani, Tina Tamashiro.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton