Homepage  / Cinema

Premiere cinema: „Uite-i cum fug”, „Marocco”, „Mirciulică” și „Medieval” intră în cinematografe

Premiere cinema: „Uite-i cum fug”, „Marocco”, „Mirciulică” și „Medieval” intră în cinematografe

de Andreea Hentea,

Din 7 octombrie sosesc în cinematografe „Uite-i cum fug”, o poveste cu suspans și umor negru, și „Marocco”, un film emoționant despre responsabilitate, vină și adevăr. Tot de azi îl vedem la cinema pe mucalitul Mircea Bravo, în noua poveste „Mirciulică”, din care nu lipsesc părinții, prietenii și adorabila sa bunică, dar ne întâlnim și cu drama istorică „Invincibilul”.

Filme noi la cinema. „Uite-i cum fug”, o îmbinare de farsă, crimă și absurd

Cum poveștile în stil Agatha Christie sunt tot mai în vogă, filmul de față pornește de la pretextul piesei sale pentru a ne livra un mister interpretat cu energie de o mulțime de vedete de azi.

Suntem la Londra, în West End, în anul 1953. Un producător de film disperat, Leo Kopernick (Adrien Brody), vrea să dea lovitura cu ecranizarea aclamatei piese a Agathei Christie, „Cursa de șoareci”, proaspăt montată în capitala britanică.

Conflictele apar când americanul Kopernick impune concesii care ar putea distruge piesa. Una dintre ele este chiar încălcarea clauzei prevăzute de Agatha Christie în contractul pentru drepturile de ecranizare transmis nepotului ei: orice producător de film ar fi dorit să ecranizeze piesa, ar fi trebuit să aștepte până ce ea nu se mai monta în teatru (cealaltă clauză fiind ca, la fiecare reprezentație, actorii să transmită publicului obligația de a păstra secretul poveștii).

După ce mai mulți membri ai distribuției mor, începând chiar cu antipaticul Kopernick, la fața locului apar cinicul inspector Stoppard (Sam Rockwell) și ajutorul său, o tânără polițistă idealistă (Saoirse Ronan), iar în curând adevărata anchetă începe să semene tot mai mult cu acțiunea piesei.

O piesă fără riduri

Chiar dacă însăși celebra sa autoare nu i-a prezis mai mult de opt ani de viață, „Cursa de șoareci” a devenit cea mai longevivă montare din istoria teatrului. Piesa a avut premiera la Londra, în 1952, cu Sir Richard Attenborough (jucat în film de Harris Dickinson) în rolul detectivului Trotter și cu soția lui, Sheila Sim (Pearl Chanda în film), în rolul lui Mollie Ralston, proprietara pensiunii în care se petrece acțiunea.

Montările s-au succedat fără întrerupere până pe 16 martie 2020, când spectacolele au fost suspendate temporar din cauza pandemiei de COVID-19, reluându-se abia pe 17 mai 2021.

În această perioadă, „Cursa de șoareci” a avut peste 27.000 de reprezentații, iar din distribuție au făcut parte peste 400 de actori. Piesa a fost montată și în București, la Teatrul Național, în anul 2017.

Vedetele au savurat povestea

Filmul regizat de debutantul Tom George, caracterizat de un critic drept „o combinație de farsă, crimă și absurd”, a fost lăudat pentru distribuția excelentă, pentru umor și suspans. Sam Rockwell s-a inspirat pentru rol de la celebrul inspector Clouseau, al lui Peter Sellers.

Toate vedetele, de la Saoirse Ronan, interpreta polițistei începătoare, și până la David Oyelowo, în rolul scenaristului care l-ar vrea pe Kopernick mort, s-au amuzat să intre în convenția acestei povești polițiste în maniera Agathei Christie, care face trimiteri amuzante inclusiv la al doilea soț al ei, Max Mallowan, sau la celebrul ei detectiv, Hercule Poirot.

Printre vedetele filmului îi vom mai regăsi pe voluntara Ruth Wilson („Aventura”) și pe atrăgătorul Harris Dickinson („Acolo unde cântă racii”), dar și pe Shirley Henderson în rolul Agathei Christie însăși.

O: See How They Run, SUA, 2022 R: Tom George D: Sam Rockwell, Saoirse Ronan, Ruth Wilson, Adrien Brody, David Oyelowo, Shirley Henderson, Harris Dickinson.

„Mirciulică”

După ce și-a creat un alter-ego candid și bonom, Mircea Bravo, care a cucerit Internetul cu scheciurile sale comice, Mircea Popa își aduce îndrăgitul personaj la cinema.

Cine nu-l cunoaște pe Mircea Bravo (Mircea Popa), cel care iese zâmbind din situații de genul „Când vine mama în inspecție”, „Când ești sincer cu iubita”, „Când ceri mărire de salariu” sau „Când împrumuți bani de la prieteni”? Toate au umor inteligent, situații familiare și un grup de interpreți cuceritori, de la Mircea Popa la Elena Ivanca și Dan Chiorean – părinții, Mihaela Ceaicovschi și Alexandra Codreanu – iubitele și Adrian Cucu – prietenul. Vedeta este însă bunica (Elena Moldovan), irezistibilă prin umorul cu care tratează obiceiurile nepotului, de la fast food la work from home.

Fără compromisuri

Scheciurile cu câteva milioane de vizualizări pe Facebook și peste un milion de vizualizări pe You Tube și-au păstrat farmecul și datorită fermității echipei de a nu face compromisuri. După ce a refuzat să se angajeze la vreo televiziune, Mircea Popa a finanțat filmul „Mirciulică” exclusiv prin firma sa, Bravo Productions, pentru a nu-i face concesii comerciale vreunui sponsor. În film el va fi Mircea, un tânăr de 30 de ani din Gherla care pică la examenul de magistratură și se întoarce în casa părintească. Angajat la firma de salubritate a unui baron local (Cătălin Herlo), el e pus în situații dificile de soția șefului (Denisa Vlad).

O: Mirciulică, România, 2022 R: Cristian Ilișuan D: Mircea Popa, Elena Moldovan, Dan Chiorean, Elena Ivanca, Denisa Vlad, Adrian Cucu, Paul Socol, Cătălin Herlo.

„Marocco”

Aplaudat în 2021 la Festivalul de la San Sebastián, unde a fost nominalizat la premiul pentru debut în regie, și prezentat anul acesta la TIFF, unde a obținut două nominalizări, „Marocco” e o poveste despre responsabilitate. Totul pornește de la gestul unei tinere (Ana Indricău) care își oferă colierul unui copil bolnav. Toți cred însă că minte, începând cu tatăl ei (Șerban Pavlu), iar suspiciunile nefondate au consecințe ireversibile. „Lupta cea mai mare a fost să nu am un personaj negativ în film, să nu fac lupta clasică dintre bine și rău, ci să fac o luptă nouă, între bine și bine. În România se zice «Dușmanul binelui e mai binele». Toată lumea vrea să facă bine aici, doar că la sfârșit mor oameni. Toți au intenții bune, doar că nu coincid”, a povestit despre „Marocco” regizorul Emanuel Pârvu, care a mai colaborat cu Șerban Pavlu la filmul „Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor” (2017).

O: Marocco, România, 2021 R: Emanuel Pârvu D: Șerban Pavlu, Crina Semciuc, Ana Indricău, Emilia Popescu, Mihaela Sîrbu, Tania Filip, Mirela Gorea, Tudor Cucu-Dumitrescu.

„Invincibilul”

Filmul urmărește povestea conducătorului ceh Jan Žižka (Ben Foster), care a fost în fruntea adepților gânditorului religios și reformatorului Bisericii Catolice Jan Hus (Viktor Kristof), așa numiții husiți. Žižka este considerat o figură foarte importantă în istoria Cehiei, iar legenda spune că era unul dintre puținii comandanți militari care nu au pierdut niciodată o bătălie.

O: Medieval, Cehia, 2022 R: Petr Jákl D: Michael Caine, Matthew Goode, Ben Foster, Til Schweiger, William Moseley, Karel Roden, Sophie Lowe, Viktor Kristof.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton