Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Premiile BAFTA 2021. Lista completă a câștigătorilor. Lungmetrajul „Nomadland” a dominat gala

de Redactia Tvmania

A 74-a ediție a Premiilor Academiei de Film Britanice a avut loc în condițiile impuse de pandemie, la fel ca toate marile ceremonii ale acestui sezon cinematografic. 

 

Ceremonia găzduită de renumita Royal Albert Hall din Londra s-a desfășurat anul acesta fără public, din motive de pandemie. Prezentatorii au fost Dermot Oleary și Edith Bowman (cărora li s-au alăturat, pentru câteva momente, celebrități precum Hugh Grant, James McAvoy, Chiwetel Ejiofor, Cynthia Erivo, Pedro Pascal sau Jonathan Pryce). Nominalizații au participat doar virtual la ceremonie, prin Zoom. Un moment hilar a fost cel din discursul de mulțumire al actriței sud-coreene Yuh-Jung Youn, premiată pentru cel mai bun rol secundar din filmul „Minari”. Aceasta a spus că „e onorată să primească fiecare premiu care i se acordă, dar mai ales premiul acordat de britanici, cunoscuți ca «snobbish people»”. 

Regizorul Ang Lee (cunoscut pentru filme ca „Rațiune și simțire”, „Tigru și dragon” sau „Viața lui Pi”) a primit premiul BAFTA Fellowship, cea mai înaltă distincție a Academiei de Film Britanice. Prințul William, președintele BAFTA, nu a mai putut ține discursul de recunoștință față de felul în care a rezistat cinematografia britanică în acest an de pandemie, așa cum era programat, din cauza decesului bunicului său, prințul Philip.  

Câștigătorul categoriei Cel mai bun film este „Nomadland”, regizat de chinezoaica Chloé Zhao. Filmul a primit, în total, patru premii BAFTA, fiind premiat și pentru cea mai bună actriță în rol principal (Frances McDormand), cea mai bună regie și cea mai bună imagine. Criticii se așteptau la acest trofeu, pentru că pelicula este favorita acestui sezon de premii cinematografice, cu două Globuri de Aur (pentru film și regie) și încă două nominalizări, șase nominalizări la Oscar (printre care film, regie și actriță în rol principal) și alte numeroase premii acordate de asociațiile criticilor și regizorilor americani. 

Filmul „Colectiv”, al regizorului Alexander Nanau, a fost nominalizat la premiul BAFTA la categoria cel mai bun documentar, dar premiul i-a revenit documentarului „Înțelepciunea caracatiței” (disponibil pe Netflix), semnat de Pippa Ehrlich și James Reeda.

 

Lista câștigătorilor BAFTA 2021:

 

Cel mai bun film: „Nomadland” (regia Chloé Zhao)

Cel mai bun film britanic: „Promising Young Woman” (regia Emerald Fennell)

Cel mai bun regizor: Chloé Zhao („Nomadland”)

Cel mai bun actor în rol principal: Anthony Hopkins („The Father”)

Cea mai bună actriţă în rol principal: Frances McDormand („Nomadland”)

Cel mai bun actor în rol secundar: Daniel Kaluuya („Judas and the Black Messiah”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Yuh-Jung Youn („Minari”)

Cel mai bun scenariu original: „Promising Young Woman” („Emerald Fennell)

Cel mai bun scenariu adaptat: „The Father” (Christopher Hampton, Florian Zeller)

Cel mai bun film străin: „Another Round” (Thomas Vinterberg)

Cel mai bun documentar: „Înțelepciunea caracatiței” (Pippa Ehrlich, James Reeda)

Cel mai bun lungmetraj animat: „Soul” (Pete Docter, Dana Murray)

Cel mai bun debut al unui regizor, scenarist sau producător britanic: „His House” (Remi Weekes)

Cea mai bună coloană sonoră: „Soul” (Jon Batiste, Trent Reznor, Atticus Ross)

Cea mai bună imagine: „Nomadland” (Joshua James Richards)

Cel mai bun montaj: „Sound of Metal” (Mikkel E.G. Nielsen)

Cea mai bună scenografie: „Mank” (Donald Graham Burt, Jan Pascale)

Cel mai bun design de costume:„Ma Rainey” (Ann Roth)

Cel mai bun machiaj/cele mai bune coafuri: „Ma Rainey” (Matiki Anoff, Larry M. Cherry, Sergio Lopez-Rivera, Mia Neal)

Cel mai bun sunet: „Sound of Metal” (Jaime Baksht, Nicolas Becker, Phillip Bladh, Carlos Cortés, Michelle Couttolenc)

Cele mai bune efecte vizuale: „Tenet” (Scott Fisher, Andrew Jackson, Andrew Lockley)

Cel mai bun scurtmetraj britanic de animaţie: „The Owl and the Pussycat”

Cel mai bun scurtmetraj britanic: „The Present”

Cea mai bună distribuţie: „Rocks” (Lucy Pardee)

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te