Homepage  / Televiziune

Premiile Emmy 2021. Trei momente controversate din noaptea celebrării galei în televiziune

Premiile Emmy 2021. Trei momente controversate din noaptea celebrării galei în televiziune

de Mioara Tronaru,

Duminică, „The Queen's Gambit”, „The Crown” și „Ted Lasso” au triumfat pe scena decernării premiilor Emmy, la Los Angeles. Dar, pe lângă zâmbetele învingătorilor, există întotdeauna și „lacrimile” învinșilor.

Odată ce euforia succesului a mai trecut, au început să apară și nemulțumirile. Pe bună dreptate sau nu, iată trei momente care pun altă lumină pe strălucirea mult-râvnitelor premii din industria televiziunii.

#EmmysSoWhite

În ciuda reprezentării generoase în lista nominalizărilor, diversitatea a cam lipsit din palmaresul final. Suficient de mult încât să genereze o mică polemică în America.

Anul trecut, patru afroamericani au cunoscut triumful la Emmy: Zendaya (pentru „Euphoria”), Regina King și Yahya Abdul-Mateen II (pentru „Watchmen”) și Uzo Aduba (pentru „Miss America”). Ceea ce a însemnat un pas înainte pentru Emmy Awards.

Dar anul acesta, a fost un pas înapoi. Diversitatea era reprezentată mai bine decât oricând în nominalizările celei de-a 73-a ediții. Dar palmaresul a fost o mare dezamăgire din acest punct de vedere, în ciuda unor pretendenți puternici, precum Billy Porter („Pose”) sau regretatul Michael K. Williams („Lovecraft Country”).

Momentul a generat o mică polemică în SUA. Hashtag-ul #EmmysSoWhite a început rapid să se multiplice pe rețelele de socializare, pentru a denunța lipsa minorităților din palmarestul premiilor Emmy 2021.

Un record pe care nu-l vrea nimeni

În cea mai așteptată noapte din industria televiziunii, „Povestea slujitoarei” a plecat acasă fără niciun trofeu din 21 de nominalizări…

Serialul de la Hulu a reușit astfel un record pentru care nu îl invidiază nimeni: s-a plasat pe locul 1, depășind „Mad Men” (care-a pățit același lucru în 2012, când din 17 nominalizări nu a obținut niciun premiu), în topul celor care au cele mai multe nominalizări, dar nu obținut nimic în final. Astfel, „Povestea slujitoarei” va rămâne în istoria premiilor Emmy drept una dintre producțiile cele mai „perdante”.

2021 este și primul an în care serialul nu primește nicio statuetă de la Emmy. Asta în vreme ce cu numai câțiva ani în urmă, în 2017, „Povestea slujitoarei” devenea primul serial de streaming care câștiga cele mai râvnite premii, plasând Hulu deasupra Netflix și Amazon Prime. În acel an, serialul își trecea în palmares opt premii Emmy, printre care pentru: cel mai bun serial-dramă, cea mai bună actriță într-un rol principal – Elisabeth Moss, cea mai bună actriță într-un rol secundar – Ann Dowd, regie și scenariu.

Șah-mat pentru sezonul 2

„The Queen’s Gambit” a triumfat la Emmy 2021, dar nu și la o eventuală continuare. Serialul de la Netflix nu va avea sezonul 2.

Miniseria lui Scott Franck, difuzată de Netflix, nu va avea o continuare, creatorul său a confirmat acest lucru în cadrul ceremoniei decernării premiilor Emmy.

„The Queen’s Gambit” deține recordul pentru miniseria cea mai vizionată din istoria platformei de streaming, dar o continuare a ei nu a fost niciodată în plan. „Simt că am spus exact povestea pe care am vrut să o spunem. Sau, mai bine zis, mă tem că încercând să spunem mai multe, distrugem ceea ce am făcut deja”, a declarat pe scena Emmy-urilor Scott Franck.

În schimb, o eventuală nouă colaborare între Scott Frank și Anya Taylor-Joy este mai mult decât binevenită.

„Ne dorim să lucrăm în continuare împreună”, a declarat William Horberg (producător executiv al serialului), aprobat imediat de Taylor-Joy, care a exclamat: „Absolut!”.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton