Gala Premiilor Oscar 2023 se va desfășura duminică, 12 martie, la Los Angeles, la Dolby Theatre din Hollywood. Evenimentul va fi transmis de postul ABC. În România, ceremonia va fi difuzată în dimineața zilei de luni, 13 martie 2023. Iată cine va transmite la noi cea de-a 95-a ediție a Premiilor Academiei Americane de Film.
Așa cum anunțat anterior, gala Premiilor Oscar 2023 va fi transmisă live și exclusiv pe Voyo.ro. Evenimentul, care va avea loc luni, 13 martie, va putea fi urmărit de fanii din România între orele 2.00 și 5.00 dimineața.
Și în acest an, Premiile Oscar vor fi comentate, în direct, de interpretul de film Irina-Margareta Nistor: „It’s happening again! Pe VOYO, live, cu voi PRO cinefilii pasionați, în noaptea de 12 spre 13 martie! O să vedem împreună cine o să plece fericit cu un Oscar, cine va fi dezamăgit, cine ce ispravă o să mai facă, de la palma de anul trecut, la plicul greșit cu LaLa Land, care va fi cea mai elegantă vedetă, dar și cea mai nonșalantă, și dacă am nimerit-o cu previziunile! Ne vedem și auzim după miezul nopții, spre dimineață! Vă aștept să aflați în direct câștigătorii!”, a declarat aceasta.
Pe 14 martie de la ora 20.30 PRO Cinema transmite cele mai impresionante discursuri si cele mai bune momente de la decernarea trofeelor Oscar 2023.
Știrea inițială, 15 februarie 2023:
Gala Oscar 2023, la Voyo
Gala Premiilor Oscar 2023 va fi transmisă online, în direct, pe Voyo.ro, potrivit unui anunț făcut de Andreea Esca. Marți seara, 14 februarie, în cadrul Știrilor Pro TV, prezentatoarea a vorbit despre Premiile Oscar. Recent, la Beverly Hills, a avut loc dejunul anual la care participă nominalizații care sunt în cursa finală pentru una dintre râvnitele statuete.
„La noi, ceremonia va fi transmisă în direct, pe platforma VOYO”, a transmis Andreea Esca.
De asemenea, la fel ca anul trecut, decernarea Premiilor Oscar 2023 ar putea fi văzută și în reluare, pe postul Pro Cinema.
În 2021, Pro TV a anunțat că a achiziționat drepturile de difuzare a Premiilor Oscar pentru următorii 3 ani. Și anul trecut, VOYO a transmis live, în exclusivitate, cel mai important eveniment al cinematografiei din întreaga lume, decernarea Premiilor Oscar.
Prin urmare, și în 2023, gala va fi difuzată integral, LIVE, pe platforma VOYO.RO, în dimineața zilei de 13 martie 2023.
Dacă se respectă același program de anul trecut, decernarea Premiilor Oscar 2023 va putea fi văzută în reluare, pe postul Pro Cinema, marți, 14 martie, începând cu ora 20:30.
Cine va prezenta ceremonia Oscarurilor 2023
Ceremonia va fi prezentată de Jimmy Kimmel. Așa cum se anticipase, acesta va fi pentru a treia oară amfitrion al galei. Acesta a prezentat premiile Oscar în 2017 și în 2018.
Nominalizările la celebrele premii au fost anunțate pe 25 ianuarie. A 95-a ediție a premiilor Oscar va avea loc la Dolby Theatre din Hollywood.
Printre favoriții acestei ediții se numără „Everything Everywhere All at Once”, cu 11 nominalizări, „Nimic nou pe frontul de vest” / „All Quiet on the Western Front”, cu 9 nominalizări, „Spiritele din Inisherin” / „The Banshees of Inisherin”, care are tot 9 nominalizări, „Elvis”, cu 8 nominalizări și „Fabelmans: Povestea unei vieți aparte”, cu 6 nominalizări.
Pe locuri excelente s-au clasat și „Tár” (unul dintre preferatele criticilor în acest an), cu 6 nominalizări și „Top Gun: Maverick”, care a obținut tot 6 nominalizări.
Cea de-a 95-a ediție a galei premiilor Academiei Americane de Film va fi transmisă în direct la postul ABC și în peste 200 de țări din lume.