Mathieu, student eminent, se îndrăgosteşte de Nahema, nimeni alta decât fiica Preşedintelui ţării. Tată posesiv, acesta încearcă sa controleze viaţa fiicei sale. Secrete de stat, convingeri sincere, mulţimi exaltate, viaţa la nivel înalt, jurnalişti inchizitoriali, dispariţii suspecte…Toate acestea formează culisele puterii sau sunt doar ingredientele vieţii cotidiene a unui preşedinte, sau sunt de fapt expresia contradicţiilor care alcătuiesc puterea?

Urmărește-ne pe Google News