Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Preselecțiile pentru sezonul 8 „X Factor”, la start. Cum te poți înscrie în show-ul de talente al Antenei 1

de Redactia Tvmania

Jurații Delia, Horia Brenciu, Carla’s Dreams și Ștefan Bănică au început deja căutările pentru a descoperi cine va fi câștigătorul sezonului cu numărul 8 al emisiunii ”X Factor România”.

După luni de căutări, de audiții și repetiții, cel de-al șaptelea sezon ”X Factor” și-a găsit câtigătorul la finalul lunii decembrie. Jeremy Ragsdale este primul străin care a câștigat ”X Factor România”, un premiu în valoare de 100.000 de euro, dar și un contract cu CAT Music.

Pentru a găsi însă câștigătorul celui de-al 8-lea sezon, jurații au început deja căutările!  Mai toți cei interesați se pot înscrie pe https://casting.a1.ro/xfactor/, apoi aceștia sunt selectați de o echipă de specialiști, care au în vedere calitățile lor artistice.

Doar cei selectați ajung apoi în prima etapă oficială a audițiilor, care au loc în mai multe orașe din toată România, dar și la Chișinău. În total, nu mai puțin de 10.000 de kilometri sunt parcurși anual de echipă pentru a găsi vocea care are ”factorul X”, adică ar putea înconjura de trei ori România, pe lungimea granițelor!

În cel de-al șaptelea sezon, echipa Horia Brenciu a reușit să cucerească pentru a doua oară marele premiu ”X Factor”, după ce în 2013 a câștigat Florin Ristei, discipolul Deliei, în 2014 Horia Brenciu și Adina Răducan au plecat acasă cu trofeul, în 2015 a fost rândul elevului lui Ștefan Bănică, Florin Răduță, iar în 2016 Carla’s Dreams a descoperit ”factorul X” în Olga Verbițchi.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te