Prezentatorul „iUmor” Dan Badea și soția sa Mădălina au devenit, săptămâna trecută, părinți.
Prezentatorul „iUmor” Dan Badea și soția sa Mădălina au devenit, săptămâna trecută, părinți.
„De duminica trecută sunt tăticul lui Arias Dan. De o săptămână suntem acasă, suntem bine, Mădălina se simte extraordinar. E o perioadă minunată și încă ne adaptăm împreună. M-am simțit binecuvântat și, în sfârșit, împlinit, e o minune pe care nu o pot descrie in cuvinte!”, a spus emoționat proaspătul tătic.
Micuțul Arias Badea a mobilizat întreaga familie, iar Dan și Mădălina Badea se adaptează treptat la noul stil de viață. ”Deocamdată doarme mai bine decât ne așteptam, din ce ne povesteau alți părinți ne temeam că nu o să mai dormim deloc. Ne ajută și părinții, mama lui Dan e alături de noi”, a povestit Mădălina. Mămica e și cea care a avut ideea numelui special al micuțului. ”Istoria numelui e cam așa – ne-am dorit un nume special, dar nu complicat. Multe luni nu am găsit nimic care să ne placă, iar într-o zi i-a venit Mădălinei ideea. L-am căutat pe net și am văzut că este un nume folosit mai mult în Hawaii și înseamnă ”, a explicat Dan Badea.
În plus, micuțul va purta și numele ”Dan”, care, în ciuda a ceea ce cred cei mai mulți, nu este și al tatălui său. Chiar dacă o țară întreagă îl cunoaște pe Dan Badea, noul prezentator iUmor mărturisește că nimeni nu îi cunoaște numele! ”În buletin, eu sunt Badea Robert Cristian, dar în familie am devenit Dănuț, pentru că așa mi s-a spus la botez. Când eram mic, am avut față de Dănuț, bunică-miu așa mi-a zis și așa am și rămas… Când te uiți la o mogâldeață nu poți să îi zici . Dar în buletin nu cred că a mai încăput și Dănuț, pe vremea aia nu prea se puneau două nume, acum pui câte vrei, și șapte!”, a spus prezentatorul iUmor.
În fiecare sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1, jurații iUmor Delia, Mihai Bendeac și Cheloo vor avea de jurizat numerele unor concurenți neașteptați, din întreaga lume, dar vor fi nevoiți să se reîntâlnească și cu unii pe care sperau, probabil, să nu îi mai vadă vreodată. Iar pentru situațiile controversate în care unul dintre cei trei era supărat că un concurent nu a fost suficient de bun pentru a obține suficiente voturi, se întrevede o soluție – jurații vor putea folosi o ”carte verde”, care le va da ocazia să devină antrenori pentru un concurent și să îl ajute să revină cu un număr mai bun!
Concurenții care primesc minimum două ”Thumbs up” vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediții va fi anunțat luni, în cadrul emisiunii Observator 16.00, și se va califica direct în finală!
Mai mult, în fiecare săptămână, fiecare emisiune iUmor va fi însoțită de o ediție specială, distribuită exclusiv pe AntenaPlay.ro, unde abonații pot vedea tot ce se întâmplă în culise și vor avea acces nelimitat și necenzurat la numere integrale din cel de-al șaselea sezon și momente care nu s-au văzut la televizor.