Modifica setarile cookie
Homepage  / Nu rata!

Prima ediție "În puii mei": Mihai Bendeac în duet cu Gabriel Cotabiță

de Redactia Tvmania

Luni, 30 noiembrie, de la ora 20.30, „În puii mei” revine la Antena 1. Pentru prima ediție din cele patru ce vor fi difuzate în acest an, Mihai Bendeac vine cu o supersurpriză: un duet cu Gabriel Cotabiță.

Momentul este o parodie a piesei „Eternitate” a lui George Nicolescu, parodie care se referă la traficul infernal din București. Întâmplarea face ca imediat după înregistrarea piesei, Mihai să afle pe propria piele ce înseamnă „eternitatea” în trafic: a ajuns la „performanța” de a face un drum de 30 de minute în nu mai puțin de 3 ore!

Unul dintre rolurile pe care actorul le va interpreta în noul sezon este cel al lui Amza Pellea. Transformarea lui Bendeac nu a fost însă numai la nivel de înfățișare. Pentru a avea o voce răgușită, la fel ca cea a regretatului Amza, Bendeac a recurs la un procedeu dur: în două minute a alternat băuturi foarte fierbinți cu unele foarte reci. Într-un timp extrem de scurt, a reușit ceea ce în mod firect se întâmplă în decurs de 2-3 zile.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te