La aproape 2 săptămâni de când am aflat că Mihai Petre părăsește juriul „Românii au talent” și că în locul lui la masa juriului se alătură Alexandra Dinu, a apărut și prima fotografie cu actrița de la filmările sezonului 11.

Filmările la noul sezon „Românii au talent” au început deja, iar make-up artistul Miki Puran, cea care se ocupă de Alexandra, a postat pe contul său de Instagram o imagine cu aceasta, fotografie realizată chiar în platourile de filmare.
Alexandra Dinu are o experiență notabilă în arta spectacolului. Dacă la începutul carierei impresiona telespectatorii cu faptul că producea și prezenta emisiunea ProMotor la PRO TV, din anul 2004 a început să își creioneze un nume în serialele și filmele internaționale, odată cu mutarea în Italia. De-a lungul carierei a jucat în 10 seriale de televiziune în Italia și a jucat alături de actori cunoscuți, precum Adrien Brody și Antonio Banderas.