Homepage  / Televiziune

O nouă emisiune la Prima TV. Cine prezintă și când este premiera

O nouă emisiune la Prima TV. Cine prezintă și când este premiera

de Roxana Mirea,

Prima TV difuzează o nouă emisiune. Este vorba despre un produs media tip podcast, care se numește „Spune-mi cine ești”. Iată care este programul de difuzare și când va avea premiera.

Prima TV difuzează o nouă emisiune

Povești neștiute, mărturisiri în premieră și multe momente emoționante. Toate acestea se trăiesc într-o nouă emisiune de tip podcast, „Spune-mi cine ești”, difuzată de Prima TV din 08 ianuarie, de la ora 10.00. Invitata Irinei Gologan la prima ediție de podcast difuzată de Prima TV este Mirela Retegan, creatoarea Găștii Zurli.

Telespectatorii vor urmări un interviu plin de emoție, în care Mirela își deschide sufletul. „Am vorbit despre eșec și despre teoria aparte a invitatei mele: eșecul nu înseamnă drumul spre succes ci este semnalul că nu ești pe drumul cel bun. Am aflat de la Mirela Retegan de ce crede în zodii, care este legătura ei cu Dumnezeu, dar am atins și subiecte mai sensibile precum divorțul și provocările unei mame care își crește singură fiica”, dezvăluie Irina Gologan.

Podcastul este difuzat în fiecare vineri de la ora 19.00 și pe Prima News, postul de știri din portofoliul Grupului Clever. Din această iarnă, Prima TV și Prima News și-au propus să aducă în fața telespectatorilor istoriile neștiute ale celor mai iubite persoane publice din România. Au răspuns până acum invitației jurnaliștilor Prima News și Prima TV Dan Bitmann, Andrei Aradits, Narcisa Suciu, Eugen Cristea, Cezar Ouatu, Andreea Raicu, Virgil Ianțu și multe alte personalități ale vieții publice pe care telespectatorii le vor descoperi pe cele două posturi de televiziune.

Emisiunea podcast „Spune-mi cine ești” este realizată de vedetele Prima TV și Prima News și este difuzată în fiecare duminică, de la 10.00, la Prima TV, și vineri, de la 21.00, la Prima News.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton