Homepage  / Știri / Televiziune

Prima TV transmite în premieră, din 7 octombrie, sezonul 3 al serialului italian „Paradisul femeilor”

Prima TV transmite în premieră, din 7 octombrie, sezonul 3 al serialului italian „Paradisul femeilor”

de Redactia Tvmania

 

Prima TV aduce în casele telespectatorilor și sezonul 3 al serialului italian, Paradisul femeilor (Il paradiso delle signore) care va debuta luni, 7 octombrie, de la ora 16.00. După primele două sezoane a 20 de episoade fiecare, deja difuzate de Prima TV, serialul a fost transformat într-un soap opera de 180 de episoade.  (Vezi video aici)

Povestea revine după trei ani de la moartea tragică a lui Pietro Mori (Giuseppe Zeno) iar prietenul său cel mai bun, Vittorio Conti (Alessandro Tersigni) reușește să redeschidă magazinul Paradisul femeilor. Cu ce cost? Asta vor afla telespectatorii urmărind serialul, de luni până vineri, la Prima TV, de la ora 16.00. 

Distribuției sezonului cu numărul 3 se alătură și Gloria Rădulescu, actriță italiană de origine română, iar telespectatorii Prima TV o știu din serialul Pasiune toscană, unde a intrepretat rolul Fiammei Astori. În Paradisul femeilor ea o interpretează pe Marta Guarneri cea care îl va ajuta pe Vittorio să relanseze magazinul chiar dacă asta va însemna să se războiască cu propria familie.   

Povestea continuă la Prima TV din 7 octombrie de la ora 16.00 cu o călătorie captivantă în anii boom-ului economic în care statutul femeii independente se consolidează prin revoluția obiceiurilor și schimbarea tradiționalului. Aceasta este o altfel de poveste, care așteaptă să surprindă telespectatorii la  Prima TV în noul sezon, Paradisul femeilor, începând cu luni, 7 octombrie, de la ora 16:00.

De asemenea, telespectatorii pot participa la concurs! Cei care vor urmări noul sezon Paradisul femeilor, vor prinde indiciul zilei, și dacă îl înscriu pe www.primatv.ro, pot câștiga multe premii, respectiv două mari premii constând în două bucătării, câte una pentru fiecare dintre cele două etape ale concursului și săptămânal vouchere – în valoare de 500 de lei – constând în produse cosmetice profesionale. În plus, la finalul serialului, toți participanții la concurs mai au o șansă de a câștiga un premiu special. 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton