Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Primul sezon al serialului „Fructul oprit” va fi redifuzat începând din 23 iulie, la Antena 1

de Redactia Tvmania

Antena 1 le aduce telespectatorilor, începând de luni, 23 iulie, primul sezon “Fructul oprit”. Fanii producției vor putea urmări, în reluare, episoadele din acest sezon, de luni până vineri, de la ora 23.00.

Poți iubi doi oameni deodată? Aceasta este întrebarea care își caută răspunsul în “Fructul oprit”, serialul care poartă semnătura Ruxandrei Ion. Din 23 iulie, de luni până vineri, de la ora 23.00, telespectatorii vor putea viziona reluarea primului sezon al serialului, care are la bază o adaptare liberă după un celebru roman din Turcia, scenariul fiind redat într-o manieră originală de Radu Grigore și Simona Macovei. Prima dramă psihologică realizată în peisajul serialelor autohtone, ce se bucură de o echipă de producție cu o experiență vastă în lumea filmului, dar și de o distribuție de excepție, a reușit pe parcursul difuzării să câștige un public numeros.

Carmen Tănase, Adrian Titieni, Marian Râlea, Adriana Trandafir, Doru Ana, Adriana Șchiopu, Virginia Rogin, Ana Ciontea, Alina Chivulescu, Michaela Prosan, Petru Păun, Mihai Călin, Doinița Oancea, Cristina Ciobănașu, Vlad Gherman, Alina Pușcaș, Paul Chiribuță, Conrad Mericoffer, Cosmina Dobrotă, Mădălina Anea, Ana Crețu, Mădălina Craiu, Tudor Roșu, Liviu Vârciu, Cristina Juncu și Vlad Vîlciu fac parte din distribuția primului sezon al producției Fructul oprit.

Povestea serialului este povestea oricărui om care a avut de ales în calea dragostei. Acțiunea ne include pe toți, întrucât implică asumarea unor alegeri importante, curajul de a căuta iubirea și îndrăzneala de a o recunoaște atunci când este găsită, lăsând deoparte orice tip de prejudecată. Scenariul poartă o încărcătură psihologică impresionantă, personajele pendulând între pasiune și onoare, iar odată ce gustă din fructul oprit, tentația este tot mai mare.  “<<Fructul Oprit>> este un puzzle al iubirii… O poveste în care personajul principal este iubirea. Iubirea interzisă, iubirea inocentă, iubirea pentru părinți, iubirea cu păcat, iubirea care te face cel mai fericit om de pe pământ. Povestea serialului <> este veche de când lumea, dar și actuală și, mai ales, trăită de aproape toți oamenii de pe pământ: poti iubi doi bărbați în același timp? Poți iubi două femei în același timp? Poți să îți împarți iubirea între pasiune și admirație? Între respect și nebunie?”, spune Simona Macovei.

Realizat împreună cu o casă de producție din Turcia, serialul se bucură de echipament specific filmului de ultimă generație și de locații spectaculoase de filmare din România și Turcia (Istanbul). “Fructul oprit” a ajuns la finalul primului sezon, pe 20 iunie, însă povestea nu se oprește aici, serialul urmând să revină cu sezonul doi, în curând, la Antena 1.

 

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te