2021 este un an în care numele Prințesei Diana n-a fost niciodată prea departe de conștiința colectivă.
Câți dintre noi n-am gândit, lunile acestea, „ce-ar fi zis Diana acum?”, în fața rupturii dureroase, aparent insurmontabile, ce a intervenit între cei doi băieți ai săi, Prinții William și Harry?
Criza provocată de decizia lui Harry și a soției sale americane, Meghan Markle, de a se distanța de casa regală britanică și a se muta în SUA, apoi celebrul de-acum interviu acordat în tandem lui Oprah au scos la iveală dedesubturile complicate ale vieții ca aristocrat de rang înalt.
Iar problemele acuzate de Harry acum le-au amintit celor mai în vârstă de situațiile similare pe care le-a înfruntat, cu o generație în urmă, Prințesa Diana, prinsă atunci într-o căsnicie fără dragoste și o viață personală sufocată de reguli.
Eroină în trei producții diferite
În anul în care ar fi împlinit 60 de ani (pe 1 iulie), când s-au împlinit 24 de ani de la moartea ei (pe 31 august), Prințesa de Wales continuă să fascineze, fiind personaj în trei producții diferite, lansate în această perioadă sau cea imediat următoare.
Să începem cu „Spencer”, drama având-o pe Kristen Stewart în rolul Diana – pe care o chema la naștere Diana Frances Spencer, de aici numele filmului.
Lansată recent la Festivalul de la Veneția, pelicula lui Pablo Larraín a generat cronici entuziaste: „Este un film nebun, trist, superb”, a scris The Telegraph. Despre Stewart, aceiași critici au declarat că e „incandescentă” și chiar „uluitoare”, potrivit BBC. „Spenser” urmărește evenimentele de pe parcursul a trei zile, când Diana, care deja se simte o străină în familia regală, ia decizia de a divorța de Prințul Charles. La noi, pelicula va fi lansată pe marile ecrane pe 12 noiembrie.
„Diana: Musicalul” vine la Netflix
Curând, pe 1 octombrie, cu mult înainte de premiera oficială de pe Broadway, Netflix va lansa (inclusiv în România) „Diana: Musicalul”, înregistrarea unei piese de teatru muzical a cărei lansare a fost amânată din cauza pandemiei.
Producția urmărește viața Dianei, cu accent pe cunoscutul triunghi amoros Diana, Prințul Charles și Camilla Parker, dar creatorii au avut mare grijă în creionarea personajelor, pentru a nu ofensa pe nimeni. Rolul Dianei este interpretat de Jeanna de Waal, pentru prima oară într-un rol principal pe Broadway.
Și mai este și „The Crown”
Și ar mai fi, de asemenea, celebrul serial Netflix „The Crown”, al cărui sezon următor, al cincilea, e așteptat cu mare nerăbdare de fani, cu atât mai mult cu cât evenimentele prezentate s-au apropiat mult de zilele noastre.
În acest sezon, ale cărui filmări continuă, Elizabeth Debicki preia rolul Dianei de la Emma Corrin, premiată cu Globul de Aur în primăvară, pentru interpretarea sa. Netflix nu a anunțat nimic oficial, dar sezonul 5 va ajunge probabil la fani anul viitor, dat fiind faptul că filmările sunt încă în desfășurare.