Homepage  / Vedete străine

Prințul Harry, mărturii uluitoare în fața instanței. Ce a spus despre fostele iubite și zvonul că regele Charles nu e tatăl său

Prințul Harry, mărturii uluitoare în fața instanței. Ce a spus despre fostele iubite și zvonul că regele Charles nu e tatăl său
13

de Andra Stana,

Prințul Harry a făcut istorie marți, când a devenit primul membru al familiei regale care a depus mărturie în instanță în mai bine de un secol. Ducele de Sussex, în vârstă de 38 de ani, a luat cuvântul la Înalta Curte din Londra, în procesul său împotriva tabloidului Mirror Group Newspapers.

În declarația sa în fața instanței, Harry a prezentat cazul său împotriva companiei media britanice. Ducele de Sussex a menționat că poveștile despre viața sa personală i-au afectat relațiile, sănătatea mintală și siguranța, scrie etonline.com.

Ori de câte ori am intrat într-o relație, ei erau foarte dornici să relateze detaliile. Dar apoi, foarte repede, căutau să încerce să o distrugă, punând cât mai multă presiune pe ea și creând cât mai multă neîncredere posibil din punct de vedere uman”, a împărtășit Harry în declarația sa. „Pur și simplu nu înțeleg (și nu am înțeles niciodată) cum ar putea detaliile intime, private ale relațiilor mele… să aibă vreo legătură cu bunăstarea societății sau cu conducerea țării. Și, prin urmare, să fie de interes public.

Prințul Harry, mărturii uluitoare în fața instanței. Ce a spus despre fostele iubite și zvonul că regele Charles nu e tatăl săuIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 13

Harry a renunțat acum 3 ani la poziția de membru activ ai familiei regale britanice

Harry este căsătorit cu Meghan Markle, iar cei doi au doi copii, fiul Archie, în vârstă de 4 ani, și fiica Lilibet, în vârstă de 2 ani. Celebrul cuplu a renunțat la poziția de membri activi ai familiei regale în 2020.

Harry a adăugat în declarația sa că poveștile din tabloide și presupusa piraterie telefonică l-au afectat. „Aș spune că acțiunile lor au afectat fiecare domeniu al vieții mele”, a declarat el.

A creat o cantitate uriașă de paranoia în relațiile mele. Deveneam imediat suspicios față de oricine era numit într-un articol despre mine. Fie că era vorba de [confidenții] Mark Dyer, Tiggy [fosta bonă a lui Harry și a fratelui său, prințul William, Alexandra Shân „Tiggy” Pettifer] sau fratele ei, Harry, de exemplu”.

Prințul Harry: „Acum este evident”

Harry a abordat, de asemenea, presupusa piratare a telefoanelor în declarația sa. El a indicat în mod specific o situație cu fosta iubită, Chelsy Davy, când a mers să o ia de la aeroport.

Am intrat în sala de sosiri cu o șapcă pe cap. Am văzut imediat cinci paparazzi diferiți care stăteau pe bănci cu camerele de luat vederi în genți, cu mâinile în rucsacuri. Și toți ceilalți se uitau la mine”, a spus Harry în declarația sa.

Îmi amintesc că m-am gândit: «Cum naiba au știut că voi fi acolo?». Dar acum este evident”.

De asemenea, el s-a destăinuit despre modul în care poveștile din tabloide le-au afectat relația.

Acest tip de articole m-au făcut să mă simt ca și cum relația mea cu Chelsy ar fi fost întotdeauna sortită pieirii”, a spus el. „Nu puteam nici măcar să ne întâlnim în privat sau să ne certăm la telefon, fără ca inculpatul să afle cumva aceste detalii și să le publice pentru ca toată țara să le vadă. Din nou, a fost doar acel sentiment de a fi supravegheat tot timpul. Cred că lui Chelsy i-a fost și mai greu să facă față acestui lucru atunci când locuia în Anglia.”

Ori de câte ori am fost într-o relație, am încercat întotdeauna să fiu cel mai bun partener posibil, dar fiecare femeie are limitele ei”, a mai împărtășit el. „Din nefericire, ele nu sunt într-o relație doar cu mine, ci și cu întreaga presă tabloidă”.

„Am experimentat ostilitatea presei încă de când m-am născut”

Harry a fost interogat de Andrew Green KC, un cunoscut avocat care reprezintă Mirror Group Newspapers. „Am experimentat ostilitatea presei încă de când m-am născut”, a spus fiul prințesei Diana și al regelui Charles al III-lea.

Harry a notat în declarația sa: „Cât sânge le va mai păta degetele de dactilografiere înainte ca cineva să poată pune capăt acestei nebunii?„. Apoi, când a fost întrebat în instanță dacă intenționează să „pună capăt acestei nebunii”, el a răspuns: „Aceasta este speranța mea”.

În ceea ce privește presupusa piratare a telefoanelor, Harry a povestit mai multe cazuri în care mesajele vocale au fost șterse sau nu au fost văzute niciodată.

Îmi amintesc că, în mai multe rânduri, am auzit pentru prima dată un mesaj vocal care nu era nou. Pur și simplu îl puneam pe seama unei defecțiuni tehnice… sau chiar a faptului că am băut prea mult în seara precedentă și am uitat că l-am ascultat”, a spus el. „De asemenea, îmi amintesc clar că oamenii îmi spuneau: «Nu ai primit mesajul meu vocal?». Eu spuneam «Nu», iar uneori mă întorceam în căsuța vocală pentru a o căuta, dar tot nu o găseam”.

„Paranoia mea acută de a fi în permanență supravegheat nu era deplasată”

Harry a menționat că telefonul său a fost „principalul mijloc de comunicare“ cu membrii familiei sale. În special cu regretata sa mamă, prințesa Diana, dar și cu fostele sale iubite. „Mesajele mele vocale includeau informații incredibil de private și sensibile despre relațiile mele, despre securitatea mea operațională și a familiei mele [și, în anii următori], despre munca mea atât în armată, cât și ca membru senior al familiei regale”.

El a adăugat: „Acum îmi dau seama că, până la urmă, paranoia mea acută de a fi în permanență supravegheat nu era deplasată.”

Harry l-a numit în mod special pe Piers Morgan, care era editor al Daily Mirror la acea vreme.

Gândul că Piers Morgan și trupa lui de jurnaliști auzind cu urechea la mesajele private și sensibile ale mamei mele… mă face să mă simt fizic bolnav. Și mă determină și mai mult să îi fac pe cei responsabili, inclusiv pe domnul Morgan, să răspundă pentru comportamentul lor josnic și complet nejustificat”, a acuzat Harry.

Morgan a părăsit postul de la Good Morning Britain după ce a fost criticat pentru că a făcut comentarii denigratoare la adresa soției lui Harry, Meghan, după interviul lor din 2021 cu Oprah Winfrey.

Este regele Charles tatăl prințului Harry sau nu?

În timpul mărturiei sale, Harry a abordat, de asemenea, speculațiile potrivit cărora tatăl său biologic este fostul partener al Dianei, maiorul James Hewitt – și nu regele Charles al III-lea – și cum l-a afectat acest lucru. El a făcut referire la un articol publicat de The People în decembrie 2002, intitulat „Complot pentru a fura ADN-ul lui Harry”.

Numeroase ziare au relatat un zvon conform căruia tatăl meu biologic ar fi fost James Hewitt. Un bărbat cu care mama mea a avut o relație după ce m-am născut”, a declarat el. „La momentul apariției acestui articol și a altora asemănătoare, nu știam de fapt că mama mea nu l-a întâlnit pe maiorul Hewitt decât după ce m-am născut.”

Harry a precizat că poveștile „mi s-au părut foarte dăunătoare și reale”. „Erau dureroase, răutăcioase și crude”, a mărturisit ducele de Sussex. „Întotdeauna am rămas cu întrebarea despre motivele din spatele poveștilor. Erau ziarele dornice să pună îndoiala în mintea publicului pentru ca eu să fiu îndepărtat din familia regală?”.

Sursa foto: Hepta

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton