Prințul Harry dezvăluie că fratele său, William, acum Prinț de Wales, l-a bătut
Cartea prințului Harry va ajunge în librăriile din întreaga lume săptămâna viitoare, dar The Guardian a obținut un exemplar și a publicat acest fragment, despre care spune că va provoca un val de furie în familia regală britanică.
Prințul Harry povestește în noua autobiografie „Spare” cum William „m-a trântit la podea” în timpul unei confruntări la Londra, în urmă cu patru ani, scrie theguardian.com.
În mult-așteptata sa autobiografie, Spare, prințul Harry descrie cu lux de amănunte cum l-a atacat fratele său, William, în prezent prinț de Wales, totul în timp ce relația lor s-a destrămat din cauza căsătoriei ducelui de Sussex cu actrița Meghan Markle.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9
Descriind o confruntare petrecută în locuința sa din Londra în 2019, Harry spune că William a numit-o pe Meghan „dificilă” și „nepoliticoasă”. Confruntarea a escaladat, scrie Harry, până când William „m-a apucat de guler, smulgându-mi colierul, și … m-a trântit la podea”.
“Totul s-a întâmplat atât de repede! Atât de repede! M-a apucat de guler, smulgându-mi colierul, și m-a trântit la podea. Am aterizat pe bolul câinelui, care s-a spart sub spatele meu și m-am tăiat în cioburi. Am stat acolo o clipă, amețit, apoi m-am ridicat în picioare și i-am spus să iasă afară”, povestește Harry.
Cum a aflat Meghan Markle de bătaia dintre Harry și William
Prințul Harry a mai declarat că incidentul i-a provocat o rană vizibilă la spate pe care nu a putut să o ascundă de soția sa, Meghan.
Harry scrie că William l-a îndemnat să riposteze, amintind de certurile lor mai vechi, din copilărie. Harry spune că a refuzat să facă acest lucru. William a plecat, spune Harry, apoi s-a întors „cu un aer de regret și și-a cerut scuze”. Când William a plecat din nou, scrie fratele său, el „s-a întors și mi-a spus: „Nu trebuie să-i spui lui Meg despre asta”.
„Vrei să spui că m-ai atacat?”.
„Nu te-am atacat, Harold.”
Harry spune că, deși nu i-a spus imediat soției sale, și-a sunat totuși terapeutul.
Meghan a observat mai târziu „zgârieturi și vânătăi” pe spatele lui. Abia atunci i-a spus Harry despre atac, iar fosta actriță „nu a fost atât de surprinsă”. „A fost teribil de tristă”, spune Harry despre Meghan.
De ce se numește cartea Prințului Harry „Rezerva”
Titlul cărții, Spare – Rezervă, face trimitere la o veche zicală din cercurile aristocratice, potrivit căreia primul născut al cuplului regal este moștenitorul titlului, al puterii și al averii, iar cel de-al doilea este, prin urmare, doar “o rezervă”, pentru cazul în care se întâmplă ceva cu primul născut.
Resentimentul lui Harry de a fi „rezerva” este tema unificatoare a cărții sale. Ducele de Sussex are capitole dedicate copilăriei sale, școlii, carierei sale ca membru al familiei regale și în armata britanică, relației sale cu părinții și fratele său și vieții sale cu Meghan, până la propria lor experiență de părinți.
La începutul cărții, Harry povestește cum tatăl său, acum regele Charles, i-ar fi spus soției sale, prințesa Diana, în ziua nașterii lui Harry: „Minunat! Acum mi-ai dat un moștenitor și un copil de rezervă – munca mea s-a terminat”.
Fie că descrie amintirile și dragostea sa pentru Diana, care a murit într-un accident de mașină la Paris în august 1997, sau dragostea sa similară pentru bunica sa, regina Elisabeta a II-a, care a murit anul trecut, Harry este lipsit de menajamente în relatarea unor scene și conversații intens private.
Sursa foto: Hepta
Citește și: