Prințul Harry va fi distanțat de restul familiei regale la încoronarea tatălui său. Ce se știe până acum despre participarea ducelui de Sussex la marele eveniment programat pe 6 mai, în Marea Britanie.
de Andra Stana,
Prințul Harry va fi distanțat de restul familiei regale la încoronarea tatălui său. Ce se știe până acum despre participarea ducelui de Sussex la marele eveniment programat pe 6 mai, în Marea Britanie.
Harry, descris ca moștenitorul „de rezervă” al tronului britanic, va fi așezat la depărtare de familia sa. Declarația îi aparține fostului majordom regal Paul Burrell, citat de The Sun. Mai precis, ducele de Sussex va sta cu 10 rânduri în spatele celorlalți membri ai familiei sale. De asemenea, se pare că Harry va ieși rapid din peisaj la încoronarea regelui Charles, pe 6 mai.
Burrell a spus că este puțin probabil ca fiul exilat să se împace cu tatăl și fratele său William și este posibil să nu aibă timp nici măcar să discute cu niciunul dintre ei.
„Mi-e teamă că nu există nicio șansă de reconciliere prea curând . Cred că va avea parte de o primire foarte glacială din partea familiei Windsor”, a spus fostul majordom regal, citat de nypost.com.
Burrell a declarat anterior că Prințul Harry merge la încoronarea regelui doar pentru „a face act de prezență”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7„El vine pentru a pune piciorul în prag. Vine pentru că tatăl său vrea ca el să fie acolo“, a spus Burell. „Tatăl său va fi încântat că ambii săi fii vor fi acolo pentru a asista la această zi incredibilă din viața lui. Dar Harry nu va sta prea mult.”, a adăugat el.
Festivitățile de încoronare se vor întinde pe o perioadă de trei zile, dar se așteaptă ca ducele de Sussex să participe doar la ceremonia efectivă de încoronare.
Evenimentul va fi prima dată când Harry își va vedea tatăl și fratele de la lansarea cărții sale de memorii bombă „Rezervă”. O sursă a declarat anterior pentru The Sun că ducele era „disperat să se întoarcă pentru încoronare și să petreacă timp de calitate cu familia sa”.
În timp ce prințul Harry se pregătește de călătoria sa înspre Marea Britanie, Meghan Markle intenționează să rămână în California cu cei doi copii ai cuplului, Archie și Lilibet, pentru a sărbători cea de-a patra aniversare a lui Archie.
Markle a negat zvonurile potrivit cărora va lipsi de la încoronare din cauza unor scrisori pe care ea și regele le-au schimbat în legătură cu preocupările ei legate de rasismul din cadrul Palatului Buckingham.
În schimb, despre Meghan Markle se zvonește că ar fi considerat că a fost cea mai bună decizie ca doar soțul ei să participe la ceremonia de încoronare a regelui Charles al III-lea. Ducesa de Sussex ar fi avut în vedere un singur lucru. A decis să „mențină atenția asupra Majestății Sale”, a declarat o sursă regală pentru Page Six. Meghan „speră că decizia ei va fi văzută ca fiind una altruistă”. Și asta deoarece era îngrijorată de faptul că „ar putea stârni și mai multă dramă”.
Paul Burrell, care a fost timp de 10 ani majordom al Prințesei Diana, a vorbit deseori despre anii petrecuți în slujba Casei Regale britanice. Acesta a devenit, când avea doar 18 ani, lacheu personal al Reginei Elisabeta a II-a. Burrell a ajuns să fie unul dintre cei mai de încredere oameni ai Prințesei Inimilor, scrie okmagazine.ro.
Prințul Harry a făcut câteva referiri interesante despre fostul majordom. În cartea sa de memorii, fiul cel mic al prințesei Diana nu i-a făcut un portret deloc laudativ lui Paul Burrell. În urmă cu un deceniu, fostul asistent a lansat la rândul său o carte de memorii, care a provocat o mare furie în rândul lui William și Harry.
Harry povestește în cartea „Rezervă” despre faptul că se afla în Australia când a primit o corespondență de la Palat. Era vorba despre o problemă delicată. Paul Burrell scrisese o carte care „nu era altceva decât o versiune egoistă scrisă de cineva pentru a se justifica și care se concentra în întregime asupra sa. Mama mea a ajuns să-l considere un prieten drag și avea încredere în el în mod implicit. La fel am făcut și noi (Prințul William și Prințul Harry), iar acum se întâmpla acest lucru”.
Ducele de Sussex a interpretat cartea majordomului ca pe o înjunghiere pe la spate. „El profita de dispariția mamei mele pentru a face bani. Pur și simplu, mi-a făcut sângele să fiarbă”, a mai scris Harry în biografia sa.
Sursa foto: Hepta