Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Prinţul William, într-o fotografie emoționantă alături de cei trei copii. Ducele de Cambridge a sărbătorit Ziua Tatălui

de Cătălina Matei,

Pe 19 iunie, în Marea Britanie a fost celebrată Ziua Tatălui, iar familia regală nu putea să nu puncteze acest eveniment. Astfel, pe contul ducilor de Cambridge a fost publicată o fotografie cu prinţul William în compania celor trei copii, George, Charlotte şi Louis. Și ceilalți membri ai familiei au marcat momentul cu alte cadre memorabile.  

Prințul William a sărbătorit Ziua Tatălui

În fotografia publicată pe contul de Instagram al Ducilor de Cambridge, viitorul rege al Angliei şi cei trei copii – George, Charlotte şi Louis, au fost imortalizați în vacanţa din Orientul Mijlociu, mai exact în Iordania, potrivit revistei People. Mezinul familie este pe umerii tatălui, în timp ce copiii mai mari îi stau de-o parte şi de alta.

„Dorim o sărbătoare fericită tuturor taţilor şi bunicilor din toată lumea”, declară ducele şi ducesa de Cambridge în mesaj.

Totodată, publicarea acestei fotografii precede un alt eveniment pentru familia regală. Marți, 21 iunie, prințul William va împlini 40 de ani.

Dincolo de îndatoririle regale, prințul William are parte de aceleași provocări ca orice alt părinte. Inclusiv de certurile dintre cei doi copii mai mari. Ducele de Cambridge a dezvăluit că el și soția sa, Kate Middleton, trebuie să îi lase pe cei doi copii mai mari să aleagă pe rând muzica pe care familia o ascultă dimineața. William a povestit despre gălăgia de la micul dejun al familiei Cambridge în timpul unei apariții în urmă cu două luni la podcastul „Time to Walk”.

În cele mai multe dimineți există o luptă masivă între Charlotte și George în ceea ce privește cântecul pe care să-l ascultăm dimineața”, a declarat prințul William.

Ziua Tatălui, celebrată și de ceilalți membri ai Casei Regale

Cu aceeaşi ocazie, Prinţul Charles şi soţia sa, Camilla, ducesa de Cornwall, au făcut publice pe Twitter trei fotografii de familie.

De asemenea, tot pe Twitter, pe contul The Royal Family a fost publicată o fotografie cu regina Elisabeta a II-a, în tinereţe, surâzătoare, alături de tatăl ei, regele George al VI-lea, în 1946.

Prințul William și Kate Middleton se mută la țară

Potrivit presei britanice, ducii de Cambridge vor pleca din Palatul Kesington în această vară. Noua lor reședință va fi una mult mai modestă, fără personal de întreținere. Cei de la The Sun au scris că noua locuință se află pe proprietatea regală din Berkshire, aproape de Capela St. George și de Castelul Windsor.

Kate Middleton, prințul William și cei trei copii ai lor, George, Charlotte și Louis, ar fi ales să locuiască în cabana Adelaide, o casă modestă pentru o familie regală, care are numai patru dormitoare. Aceasta ar fi fost renovată în 2015 și nu ar mai avea nevoie de schimbări costisitoare.

De asemenea, tabloidul britanic menționat mai sus scrie că prințul William și Kate Middleton vor plăti chiria din contul lor privat. Surse apropiate familiei sugerează că ducii au dorit să fie mai aproape de regină, acum în vârstă de 96 de ani, care a suferit probleme episodice de mobilitate în ultimele luni și, de asemenea, să asigure o educație bună pentru cei trei copii ai lor.

Sursa foto: Hepta

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te