Trenul Regal a plecat din stația Euston, însă nu înainte ca artistul de muzică pop, cunoscut în anii ’80, Shakin’ Stevens, să îi încânte pe membrii familiei regale cu un cântec de Crăciun.
Stevens, în vârstă de 72 de ani, a declarat că a fost extrem de fericit fiindcă a fost ales să cânte pentru William și Kate, și că, de altfel, este pentru prima oară când susține o reprezentație în fața familiei regale.
„Mi-a plăcut foarte mult, a fost minunat că am fost invitat. Și ei au fost cei care au ales cântecul.”, a afirmat artistul.
William și Kate au stat de vorba și cu angajații gării, care le-au împărtășit experiența lor de muncă din timpul pandemiei de coronavirus.
„Sunt momente ca acestea în care oamenii chiar apreciază ce faci zi de zi. Dintr-o dată toți știm ce faci și că faci o treabă minunată”, i-a transmis Prințul William lui Alero Abbey, managerului Tfl Green Park și Euston.
Ducii de Cambridge doresc sa mulțumească personalului din prima linie și profesorilor care au luptat din greu în acest an.
„Altețele lor regale vor să transmită mesaje de mulțumire și de recunoștința oamenilor pentru toate eforturile lor de a menține populația în siguranță și de a menține țara în mișcare”, a declarat o sursă potrivit Daily Mail.
Detaliile turneului vor fi păstrate secret până la sosirea cuplului, pentru a evita aglomerația.
articol scris de Alina Stoicescu