Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Prințul William și Kate Middleton nu vor ca fiica lor să sufere de „efectul Harry”. Ce plan au ticluit pentru Charlotte

de Roxana Mirea,

Prințul Harry spune în biografia sa că s-a simțit întotdeauna ca o „rezervă”, fiind fiul cel mic al lui Clarles al III-lea. De fapt, „Rezervă” este titlul pe care l-a ales pentru cartea sa și susține că acesta este cuvântul care i s-a atribuit mereu în inima familiei regale britanice. Ducele de Sussex spune că, prin povestea sa, vrea să își protejeze nepoții și nepoatele, considerând că „cel puțin unul dintre ei va ajunge ca mine, fiind rezervă. Și asta mă doare și mă îngrijorează”. Cu toate acestea, Prințul William și Kate Middleton ar vrea să se asigure că istoria nu se va repeta și că fiica lor, Charlotte, nu va suferi de „efectul Harry”.

Prințul William și Kate Middleton nu vor ca fiica lor să sufere de „efectul Harry”

Prințesa Charlotte, în vârstă de 7 ani, este al doilea copil al prințului William și, prin urmare, sora celui de-al doilea membru al familiei regale în linia de succesiune la tronul britanic, prințul George. Ea ocupă poziția a treia, aceeași poziție pe care Harry a ocupat-o o mare parte din viața lui, dar părinții ei au „aranjat totul”, astfel încât situația ei să fie diferită și în ceea ce privește viitorul ei rol în cadrul Coroanei. Dezvăluirile îi aparțin expertei Katie Nicholl, care a spus, în cadrul podcastului Dynasty, că „nimeni nu vrea ca următoarea generație să sufere așa cum a suferit Harry”, potrivit hola.com.

Relația dintre Prințul William și Prințul Harry a fost întotdeauna marcată de ierarhia instituțională care distinge moștenitorul de cel care nu este moștenitor. Au fost apropiați, s-au iubit și s-au sprijinit reciproc în multe momente, dar au crescut și cu rivalitate, competiție constantă și gesturi precum acela că moștenitorul are, în virtutea statutului său, un dormitor mai mare decât fratele său. Prințul și prințesa de Wales nu doresc diferențe pentru familia numeroasă pe care o au. Așadar, ei au decis să le ofere copiilor lor o copilărie în care să aibă drepturi egale.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Prințul și Prințesa de Wales încearcă să-i protejeze copiii

George, Charlotte și Louis se bucură de o copilărie de care William și Harry nu au apucat să se bucure și cred că acesta este motivul pentru care William și Kate canalizează tot ce pot pentru a-și crește copiii cu o înțelegere a ceea ce sunt ca membri ai familiei regale, dar și ca pe niște copii obișnuiți”, spune Nicholl. Acest lucru este dovedit de faptul că cei mici au frecventat o grădiniță Montessori sau de faptul că Prinții de Wales au rupt tradiția de a-și înscrie copiii la exclusivista Wetherby School, o școală pentru băieți.

Toți trei sunt acum elevi la Lambrook School, o școală mixtă unde au început în septembrie anul trecut, după ce s-au mutat de la Palatul Kensington la Adelaide Cottage, în incinta Castelului Windsor.

Prințul William și Kate Middleton doresc ca micuții lor să stea departe de lumina reflectoarelor și să își reducă implicarea în viața publică. Mai mult, la evenimentele la care participă, cei trei rămân împreună și niciunul dintre ei nu joacă un rol mai important decât celălalt. În unele ocazii, prințul Louis lipsește, deoarece are patru ani și este prea mic pentru a lua parte la anumite evenimente.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te