„Prizoniera destinului”, serialul turcesc al cărui sezon 1 l-am văzut la Kanal D, cu Demet Özdemir (29 de ani) și İbrahim Çelikkol (38 de ani) în rolurile principale, se oprește odată cu sezonul 2, aflat acum în desfășurare în Turcia, au anunțat producătorii. Potrivit presei locale, episoadele noi, care le-au oferit recent fanilor numeroase răsturnări de situație, dar și schimbări în distribuție, se vor opri definitiv la jumătatea lunii mai.
Cu rolul Zeynep din „Prizoniera destinului” (în original „Doğduğun Ev Kaderindir”, ceea ce înseamnă, în traducere aproximativă, „Destinul tău e casa în care te-ai născut”), frumoasa Demet a demonstrat că e perfect capabilă să facă tranziția de la comediile romantice care au făcut-o celebră – serialele „Camera 309” și mai ales uriașul succes „Vis de iubire”, unde a jucat alături de Can Yaman – la dramele serioase, complexe.
„Demet Özdemir, pe care am adorat-o în „Vis de iubire”, este o actriță foarte bună. Nu joacă rolul, ci îl trăiește”, declara la lansarea serialului „Prizoniera destinului” în Turcia psihiatra și autoarea de succes Gülseren Budayıcıoğlu, cea care a scris „Camdaki Kiz”, romanul după care a fost adaptat scenariul serialului.
Demet va munci și la vară
Actrița ce a împlinit în februarie 29 de ani și care se iubește de la începutul anului cu Oğuzhan Koç (35 de ani), un cântăreț și om de televiziune celebru în Turcia, nu va intra însă în vacanță după terminarea filmărilor de la „Prizoniera destinului”.
Pentru că în iunie, scriu site-urile de specialitate locale, vor începe filmările pentru comedia romantică „Aşk Taktikleri”, un film pe care îl va produce compania O3 MEDYA pentru platforma Netflix. Iar rolurile principale vor fi interpretate de Demet Özdemir și de Şükrü Özyıldız. Pe acesta din urmă, telespectatorii români îl știu din serialele „Steaua sufletului” și „Dragoste la prima vedere”. Şükrü Özyıldız va fi și el disponibil, căci ultimul său proiect, serialul „Akıncı”, în care actorul avea rolul unui supererou, a fost anulat și se va opri tot în luna mai.
Decizia lui Demet Özdemir, una dintre cele mai îndrăgite actrițe ale generației sale, de a continua să muncească după ceea ce cu siguranță a fost un sezon lung a fost lăudată de toată lumea, jurnaliști și fani deopotrivă – iar de fani, Demet nu duce lipsă, având aproape 13 milioane doar pe contul de Instagram.